FIFA a stabilit o dată limită, pentru startul sezonului viitor

by Sorin Haut

FIFA vrea ca ediția 2020-2021 a campionatelor interne de fotbal să înceapă imediat după sfârșitul Ligii Campionilor și Europa League, dar nu mai târziu de 13 septembrie, anunţă gsp.ro. Dacă UEFA n-a stabilit o dată limită pentru disputarea finalelor din Champions și Europa League, FIFA a ajuns la o concluzie, după discuțiile cu forul european, cu ECA, Asociația Cluburilor de pe bătrânul continent, și cu ligile naționale.

Aşadar, forul internaţional recomandă ca startul campionatelor, în sezonul viitor, să se dea la foarte puţin timp după încheierea acestei stagiuni. Corriere dello Sport a aflat că 30 august este ținta stabilită de oficialii de la Geneva.

În cel mai nefavorabil scenariu, startul ar trebui să se dea pe 13 septembrie. Asta în ideea că, până cel mai târziu în 8 august, Champions League şi Europa League se vor fi finalizat.

Facebook Comments