Fetele lasă loc băieților pe zgura arădeană! Turneu de tenis ITF, la final de septembrie

by Sorin Haut

Aradul trebuia să găzduiască în această perioadă din luna august Trofeul „Ion Țiriac”, turneu de tenis ITF feminin, cu premii în valoare de 15.000 de dolari. Până la urmă, după destule permutări ale celor șase turnee organizate de Fundația Ion Țiriac, la Arad vor juca băieții, noua perioadă a competiției ce va avea loc la baza „UTA-TenisProfi” fiind 24 septembrie – 1 octombrie, confirmată în calendarul Federației Internaționale de Tenis (ITF). Competiția al cărui director va fi Ovidiu Fereștean este ultima de nivel internațional în România în 2023, cu o săptămână înainte având loc turnee la Sibiu (masculin, ATP Challanger, premii de 73.000 de euro) și Slobozia (feminin, premii de 25.000 de dolari).

Se va juca la baza „UTA-TenisProfi”

Aradul are o tradiție în organizarea acestor turnee ITF, ce începe din anul 2004. De atunci au avut loc 15 ediții ale Trofeului „Ilie Năstase”, pe zgura de pe Mureș jucând de-a lungul timpului majoritatea tenismenelor românce din clasamentul WTA, în frunte cu Sorana Cîrstea, campioană la dublu chiar în ediția inaugurală. De asemenea, la Arad s-au desfășurat între 2004 și 2010 șapte ediții ale unui turneu masculin internațional dotat cu Trofeul „Ion Țiriac”, dar apoi și patru turnee ATP Challenger, arădeanul Marius Copil fiind finalist în 2013.

Facebook Comments