Fetele de la CSM Arad, start victorios în Superligă

by Sorin Haut

Echipa feminină de tenis de masă a CS Municipal Arad, practic cea mai performantă în acest an la nivel de seniori în Arad (sistem tur-retur şi apoi play-off), cu locul 4 în prima divizie, a luat start în noul sezon al Superligii Naţionale. Turneul-tur se desfăşoară la Buzău, iar formaţia pregătită de Cristian Dodean a debutat cu o victorie clară, scor 5-0, în faţa nou promovatei Dunărea Giurgiu. În componenţa Bianca Crişan, Andreea Fistyulof, Aneta Maksuti şi Ivana Vejnovic, ultimele două sârboaice, CSM Arad se numără şi în acest an printre candidatele la o medalie, alături de CS Dumbrăviţa, Farul Constanţa şi Poli Iaşi.
În prima ligă feminină de tenis de masă mai evoluează echipele din Câmpulung (Pristavu) – şi ea nou promovată, Cluj-Napoca şi Mediaş. „Sperăm şi ne dorim şi în actuala ediţie de campionat o poziţie cât mai fruntaşă, dacă se poate chiar o medalie. Contăm pe aceleaşi patru fete, cu două jucătoare din Serbia. Returul se joacă anul viitor”, ne-a declarat Cristi Dodean.

Facebook Comments