Festivalul Vânătorilor, organizat la Băile Lipova

by Florian Popa

Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, organizează cea de a 14-a ediție a Festivalului Vânătorilor, un eveniment devenit tradițional. Această ediție este organizată într-un cadru inedit, la Lipova Băi, duminică, 24 septembrie.
„Acest Festival este de referință nu doar pentru Arad, a devenit un eveniment național și internațional, care reunește vânători din țară și străinătate. Anul trecut a fost organizat la Expo Arad, iar în acest an am schimbat locația, într-un cadru natural, ambiental, la Băile Lipova. Sunt convins că și anul acesta, evenimentul se va bucura de o prezență numeroasă”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Facebook Comments