Domeniul Regal Săvârșin și-a deschis porțile, în parteneriat cu Profi România, pentru a găzdui festivalul „Suflet de România”, ajuns la ediția a patra, desfășurată în perioada 25–26 aprilie 2026. Evenimentul a reunit meșteșugari, artizani, producători locali și artiști din întreaga țară, confirmând interesul ridicat pentru tradițiile românești.
Festivalul are loc în luminișul din partea de nord-est a Parcului Regal Săvârșin și a adus în acest an aproximativ 100 de meșteșugari, artiști populari și organizații, alături de producători din zone diverse ale țării, de la Iași și Suceava, până la Satu Mare, Zalău și Oradea, dar și din județele învecinate Hunedoara, Timiș și Arad. În edițiile precedente, evenimentul a atras constant peste zece mii de vizitatori.
Sâmbătă, 25 aprilie, Margareta a României și Radu al României au vizitat standurile expozanților și atelierele de creație, interacționând cu meșteșugarii și degustând produse tradiționale. Vizitatorii au putut descoperi obiecte realizate din lemn, lut, ceară de albine, ceramică, sticlă sau textile, dar și o ofertă bogată de produse alimentare, de la brânzeturi și preparate din carne, la miere, sucuri naturale, ceaiuri și conserve.
Principele Radu s-a adresat participanților, transmițând un mesaj de bun venit și apreciere pentru fidelitatea cu care revin anual la Săvârșin. Au mai luat cuvântul Gabriela Sîrbu, din partea Profi România, și primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean.
Atmosfera a fost completată de momente artistice susținute de Tulnicăresele din Apuseni, Ansamblul de dansuri Băgrinul, Trupa Folk, Ansamblul Valea Mureșului și interpretul Nicolae Furdui Iancu. Ziua s-a încheiat cu un concert susținut de Damian Drăghici & Brothers.
Peste 5.000 de vizitatori au fost prezenți doar în prima zi a festivalului, atrași de oferta variată de produse tradiționale și de programul artistic, într-un eveniment care consolidează statutul Săvârșinului ca punct de referință pentru promovarea identității culturale românești.
Programul de azi arată astfel:
12:00 – 12:10 | Muzică și activități în cadrul festivalului
12:10 – 12:45 | Ansamblul de copii BegArt Timișoara
12:55 – 13:10 | Ansamblul de dansuri Băgrinul
13:15 – 13:50 | Nicoleta Voica
14:20 – 14:50 | Pragu' de Sus
15:20 – 16:00 | Tribut Florian Pittiș – SUNT UN FRATE TÂNĂR
16:05 – 16:40 | Interviu
și prezentare designer tradițional românesc reinterpretat
16:40 – 17:50 | David Ciente, Maria Chivu
și Grupul Jianca
18:40 – 19:40 | Theo Rose
Intrarea este gratuită.
Festivalul „Suflet de România” a adunat mii de vizitatori la Săvârșin. Domeniul Regal și-a deschis porțile pentru ediția a IV-a