Festival juvenil de atletism, sâmbătă, pe arena Gloria din Arad

by Sorin Haut

În organizarea Clubului Sportiv Universitatea Arad, în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Atletism, Primăria Municipiului Arad şi Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, sâmbătă, de la ora 10:30, pe stadionul Gloria va avea loc Campionatul Regional de atletism Copii 3, Copii 4 şi Spiriduşi. Vorbim despre un minicampionat naţional, pe care Ovidiu Şerban, preşedintele CS Universitatea – sprijinit de o mână de oameni inimoşi, cu dragoste faţă de sport – a avut ambiţia de a-l organiza la un alt nivel. „Vrem să ajutăm micuţii atleţi de a redescoperi plăcerea competiţiei. Toţi participanţii vor primi medalii, diplome, sucuri şi fructe, iar cei mai buni dintre cei buni vor urca pe podiumul de premiere, ca la marile competiţii de atletism. Mulţumesc Oliviei Brosovszky, fără implicarea căreia nu am fi putut organiza acest festival atletic. De asemenea, aduc mulţumiri lui Daniel Scridon, care a acceptat postura de director de concurs, având experienţa participării la CN de 24 de ore, dar şi lui Constantin Miclea, preşedintele AJ Atletism” – a spus Ovidiu Şerban.

Aproape 200 de micuţi practicanţi ai acestui sport de la 17 cluburi (CSŞ 4 Bucureşti, Farul Constanţa, LPS Satu Mare, CSŞ Satu Mare, CSŞ Lugoj, Şoimii Sibiu, CS Giroc Chişoda, Liceul Teoretic Carei, CSC Moşniţa, LPS Banatul Timişoara, Athletics Timişoara, Atletic Cluj, CSM Baia Mare, CSŞ Caransebeş, CSŞ Gloria Arad, Proactivi pentru viitor Arad şi CS Universitatea Arad) se vor întrece în următoarele probe: 50m, 500m şi săritura în lungime (Copii 3, născuţi 2010), respectiv, 50m, 300m şi săritura în lungime (Copii 4, născuţi 2011 şi Spiriduşi, născuţi 2012).

 

 

Facebook Comments