Festival al șahului mondial, la Arad! Grand Prix Classic și-a consumat primele runde

by Sorin Haut

Pe 7 august a debutat, la Vechiul Cazinou din Arad, cea de-a patra etapă a Grand Prix România: Arad Grand Prix Classic (denumirea oficială din acest an a turneului arădean ajuns acum a a XVI-a ediție). Fondul total de premiere pentru această etapă este de 30.000 de euro, primul loc având asigurat un premiu de 5000 euro.

Competiția reunește peste 420 de jucători din 32 de țări, dintre care 180 de jucători sunt străini, recorduri absolute pentru turneele de gen organizate în țara noastră. Cele mai numeroase delegații sunt: Ungaria (35 de jucători), India (26 jucători), Israel (18 jucători) și Germania (13 jucători). La Arad au venit nu mai puțin de 121 jucători cu titluri internaționale: 69 de mari maeștri și maeștri internaționali!

Favoritul turneului este Haik Martirosyan din Armenia (locul 54 mondial), cel mai bine clasat jucător prezent la un turneu de tip open în Romania, iar al doilea favorit este americanul Hans Moke Niemann, locul 77 mondial (dar până de curând în top 30), câștigătorul etapei precedente Timișoara Grand Prix Rapid.

Printre jucătorii arădeni care participă la această etapă îi amintim pe Filip Magold, în vârstă de 14 ani, cu șanse reale să devină maestru internațional și Felix Ilinca, 13 ani, care joacă șah de doar 3 ani și deja este maestru FIDE.

Dacă prima zi nu a produs surprize majore, favoriții impunându-se lejer, a doua zi a celei de-a patra etape a Grand Prix România a fost o zi dificilă pentru jucători, cu două runde. Cele mai interesante partide din runda a doua au avut loc între Daniel Dubak și Adam Kozack (remiză), dar și între Luca Moroni și Mihaela Sandu (remiză).

În runda a treia, câștigătorul etapei din Timișoara, Hans Niemann, a făcut remiză cu juniorul ucrainean de doar 15 ani, Svyatoslav Bazakutsa. Alte partide notabile au fost între doi foști campioni naționali: Constantin Lupulescu și Andrei Istrățescu (remiză) și între fostul campion național Mircea Pârligras și Vladimir Cnejev (1-0).

După 4 runde, din cei 423 jucători, doar 6 au rămas cu punctaj maxim, printre ei aflându-se și Maksim Chigaev (favorit 5 și câștigătorul primei etape de Grand Prix de la Bucuresti) dar și maestrul FIDE din Ungaria Bence Pribelszki, care a câștigat o partidă spectaculoasă cu marele maestru român David Gavrilescu, partidă ce a primit și premiul de frumusețe. Cei mai bine clasați arădeni după 4 runde sunt Filip Magold si David Alexandru, cu 3 puncte din 4 posibile.

În cadrul acestui festival arădean de șah au loc și numeroase evenimente paralele pentru participanți. Una din atracții a fost si un eveniment de STREET CHESS, o inedită întrecere de șah combinat (blitz perechi), cu 24 de echipe care a avut loc seara pe strada 1 Decembrie 1918.

 

 

Facebook Comments