Fenomenul rar care va avea loc în timpul celei mai lungi eclipse totale de Lună

by Dana B.

Moment important pentru pasionaţii de astronomie. Vineri seară, la ora 21:24, ora României, începe cea mai lungă şi, posibil, cea mai spectaculoasă eclipsă totală de Lună a secolului. Însă nu eclipsa este cel mai spectaculos moment care va avea loc, spune Adrian Şonka, directorul Observatorului Astronomic din Capitală.

Şase ore şi 16 minute îi va lua Lunii să intre şi să iasă din umbra Pământului. Partea de maxim, în care Luna va fi acoperită de umbra Terrei, va ţine o oră și 43 de minute. Dacă va fi senin, se va putea observa cu ochiul liber din orice colţ al ţării.

„Vom vedea cum de la ora 21.20, Luna va începe să devină mai puțin strălucitoare. Marginea ei va deveni mai roșiatică, portocalie, cărămizie, nu știm exact culoarea, până la ora 23.00 când va fi total în umbra Pământului. Atunci va fi cel mai spectaculos. După care va ieși din umbră și pe la 1.20 nu vom mai putea vedea nimic. Vor fi 4 ore de spectacol. Este important să vezi tot fenomenul,” spune Adrian Şonka, directorul Observatorului Astronomic din București.

Specialistul recomandă să urmărim întregul fenomen cu ochiul liber. „Este mai bine cu ochiul liber decât prin telescop pentru că noi trebuie să vedem doar nunața Lunii, iar dacă mărim putea vedea doar dintr-o parte. Dacă ne uităm cu ochiul liber sau binoclu putem vedea toată Luna.”

Spectacolul vizual vine din culoarea pe care o va prinde satelitul natural al Pământului, uşor roşiatică, ceea ce determină şi numele dat corpului ceresc în tradiţia anglo-saxonă şi americană: Blood Moon sau Luna sângerie.

De ce se face Luna roșie? „Pe Lună, chiar dacă Pământul este între Lună și Soare, ajunge lumina Soarelui care trece prin atmosfera Pământului, cerul este albastru, soarele este alb și în atmosfera Pământului rămâne albastru. Ce ajunge pe Lună ar fi roșul, portocaliul sau galbenul, care se combină și dau această nuanță de cărămiziu. Dacă la margine, pe circumferința Pământului, pe unde trece lumina, avem deșert, erupții vulcanci, incendii, atunci atmosfera va păstra mai multă lumină. Și Luna va fi mai întunecată. Dacă avem oceane, munți, aer curat, luna va fi mai luminoasă. Depinde de gradul de poluare atmosferică pe unde trece lumina Soarelui,” explică Adrian Șonka.

Însă durata eclipsei nu este cel mai spectaculos fenomen de mâine seară.

„Ce e spectaculos, nu că durează cu un minut mai mult decât restul eclipselor, e că sub Lună se află Marte. Vom vedea luna roșiatică. Și sub ea vom vedea un astru punctiform, o stea foarte strălucitoare, tot roșiatică. Mai rar să ai și eclipsă de Lună și Marte sub ea. În 2021 vom mai avea așa ceva,” adaugă specialistul. 

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments