Fenomen neobișnuit în Florida. Este atât de frig, încât iguanele înghețate cad din copaci

by Florian Popa

Coasta de est a Statelor Unite este afectată de o furtună de zăpadă. În Florida s-a făcut atât de frig, încât din copaci cad iguane îngheţate. Temperaturile din sudul tropical al statului au coborât până la aproape minus 4 grade Celsius, o temperatură neobişnuit de scăzută, scrie digi24.ro.
Localnicii s-au trezit că au curțile pline de iguane paralizate de frig. Serviciul Național de Meteorologie din Miami chiar a avertizat publicul că din copaci vor cădea iguane.
„Iguanele au sânge rece. Ele se mişcă mai încet sau devin imobile când temperatura scade la 4-9 grade Celsius. Pot să cadă din copaci, dar nu sunt moarte”, a anunţat serviciul pe Twitter.
Temperaturile din sudul Floridei au atins o minimă de minus 3,9 grade Celsius duminică dimineaţă, potrivit NWS, iar temperaturile maxime de duminică erau prognozate să se menţină în jurul valorilor de 10-15 grade Celsius, potrivit Agerpres.
Regiunea de nord-est a ţării a fost lovită sâmbătă de o furtună de iarnă mortală, care a determinat mai multe state să declare situaţie de urgenţă şi a condus la anularea a peste 1.400 de zboruri.
Zoologul Stacey Cohen, expert în reptile la Grădina Zoologică din Palm Beach, Florida, a explicat acest fenomen pentru postul WPBF.
„Corpurile lor, practic, încep să îşi înceteze funcţionarea atunci când se face atât de frig şi astfel în timp ce stau sus în copaci şi dorm pe crengi îşi pierd capacitatea de a se agăţa şi se întâmplă destul de des să cadă din copaci”, a spus ea.
Deşi majoritatea reptilelor vor supravieţui probabil perioadei de imobilizare, Cohen a declarat că temperaturile sub pragul de îngheţ reprezintă o ameninţare la adresa supravieţuirii iguanelor, amintind un val de ger din 2010 care a distrus un număr mare de exemplare.
„Frigul este foarte, foarte periculos pentru ele pentru că provin din zone din apropierea Americii Centrale şi de Sud până la Ecuator, unde este mereu foarte cald”, a adăugat ea.
Iguanele verzi nu sunt originare din Florida, potrivit Comisiei pentru conservarea peştilor şi a faunei sălbatice din Florida. Ele au fost introduse accidental prin intermediul navelor încărcate cu marfă, iar specia este considerată invazivă.
Aceste reptile pot cântări până la 17 kilograme şi pot ajunge la 1,5 metri lungime.

Aceste iguane nu sunt primele animale care suferă de frig în această iarnă. Sute de mii de peşti de crescătorie au murit din cauza şocului termic într-o lagună din nord-vestul Greciei după o puternică furtună de zăpadă care a afectat ţara săptămâna trecută.

Facebook Comments