Femeie din Kazakhstan cu document bulgăresc fals, prinsă la Curtici  

by Cristian Dobre

Știri Arad. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au depistat o femeie din Kazakhstan, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, folosind un document bulgăresc fals.

 În data de 15.01.2020, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, s-a prezentat, pe sensul de ieşire din ţară, călătorind cu trenul internaţional care circula pe ruta Bucureşti Nord – Budapesta, o persoană de sex feminin.

La controlul de frontieră, femeia a prezentat o carte de identitate ce avea însemnele autorităţilor din Bulgaria. Astfel, în cadrul verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că femeia este cetăţean din Kazakhstan, în vârstă de 23 de ani şi a intrat legal în România, în baza unei vize valabile. Cu privire la cele constatate, persoana a declarat faptul că a recurs la această metodă deoarece intenţiona să ajungă în Budapesta.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi de tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments