Femeie de 85 de ani, făcută scrum în urma unui incendiu în Zerind

by Adrian Pavel

Atenție, coșurile de fum necurățate, amplasate necorespunzător sau cu defecțiuni, pot provoca tragedii.

În această dimineață, in jurul orei 08:30, Detașamentul de pompieri Ineu- Garda de Intervenție 2 Chișineu Cris, a fost solicitat pentru a intervenii la un incendiu in localitatea Zerind.

La intervenție s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospeciala SMURD, in sprijin fiind solicitat și SVSU Zerind.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent in interiorul unei clădiri de locuit( fost canton CFR).

În apelul telefonic s-a făcut precizarea că este foarte posibil ca în locuința cuprinsă de flăcări să fie surprinsă o persoană dar și butelii.

După localizarea incendiului și pătrunderea pompierilor in interior, a fost găsită o victima de sex feminin, in vârsta de 85 ani, decedată.

Incendiul a fost stins după aproximativ două ore de intervenție, fără a se propaga la alte imobile.
In incendiu au ars bunurile din cele doua camere ale locuinței.

Cauza probabilă a incendiului: “coș, canal sau burlan de evacuare a fumului necurățat, cu defecțiuni sau amplasat necorespunzator față de materialul combustibil”

Chiar dacă sezonul rece este pe sfârșit, reamintim populației:
– hornurile trebuie sa fie curățate, reparate și amplasate la o distanță de siguranța fata de materialele combustibile(grinzi)
– este interzisă depozitarea in podurile caselor sau in apropierea coșurilor de fum a materialele ușor combustibile.

Facebook Comments