Impresie bună în amicale: 2-2 cu Socodorul, în ultimul test
Felnacul s-a prezentat bine în amicale, măsurându-și forțele în această vară cu multe divizionare terțe. În chiar ultimul test estival, disputat în weekend, Victoria nu a fost departe să câștige la Socodor, în fața echipei locale de Liga a III-a. Scorul primei reprize a fost alb, dar cu un ritm bun și situații de ambele părți. Mult mai animată și spectaculoasă a fost partea secundă. Felnăcanii au marcat primii, în minutul 56, prin ex-utistul Leucuța, dar Câmpan a egalat imediat. Pirtea a dus Socodorul în avantaj de la punctul cu var, însă rezultatul final, 2-2, l-a stabilit Pasăre, în minutul 85. De menționat că la scorul de 1-1, Drîglă a avut o bară în contul Felnacului. Ciba nu a putut conta pe Mocan, Moldovan, Măgulean și Lasc, dar Felnacul s-a ridicat chiar și așa la nivelul adversarei de eșalon superior.
„Munca și unitatea grupului ne caracterizează”
Felnacul a început amicalul în formula: Fl.Rusu - Beracko, Țugulescu, Istin, D.Morariu - Mitu, Tomuț, Rădulescu, Drîglă - Pasăre, Leucuța. Au mai jucat: Nichici, Nedelea - Merca, A.Bonchiș, Buz, Longer, L.Olariu. Președintele Bătrân face și o scurtă radiografie a amicalelor, declarându-se mulțumit de joc și rezultate: „Am avut multe partide de verificare, cu majoritatea echipelor de Liga a III-a, în care eu zic că ne-am prezentat bine, chiar dacă am mai și pierdut. Mă mulțumește jocul și atitudinea băieților, dar asta nu înseamnă că gata, ne-am făcut treaba! Amicalele nu se pun la socoteală, cele mai importante sunt meciurile oficiale, pe puncte, pe care trebuie să le tratăm cu maximă seriozitate și concentrare.” În penultimul test, Felnacul a spulberat Avântul Periam (Liga a III-a, seria 8) cu 5-1, reușite semnate de Rădulescu, Lasc, Istin, Leucuța și Drîglă.
Păuliș - Felnac, capul de afiș al primei etape din Liga 4
În etapa inaugurală din Liga 4 Arad, Felnacul este protagonistă în primul derby al sezonului, urmând să joace sâmbătă, 19 august, ora 18, în deplasare la Păulișana Păuliș. Meciul se va disputa pe arena din Șiria, acolo unde cei de la „VI-FE” speră să înceapă cu dreptul campionatul: „Ne așteaptă un meci greu, în fața unei echipe bune a campionatului, care în opinia mea este ca și noi, de primele cinci locuri. Vom trata jocul cu seriozitate și ne dorim să obținem un rezultat bun. Se va juca la Șiria, pe un teren bun, mare, unde ne putem face jocul. Leucuța este accidentat după amicalul cu Socodorul, dar sperăm să îl recuperăm până la ora jocului”, ne-a mai declarat Marius Bătrân.