Felnacul și Lipova, victorioase în amicalele de la mijlocul săptămânii

by Sorin Haut

Victoria Felnac a învins cu 4-3 divizionara terță CS Socodor (foto), intr-un amical disputat miercuri seara, asta după ce sâmbăta trecută a remizat, 1-1, cu Șoimii Lipova. Disputa de aseară, de pe „nocturna” felnăcană, a fost spectaculoasă, în special în partea secundă, când s-au marcat cinci goluri. Primii au punctat cei din Socodor, prin Mercioiu, dar gazdele au egalat din penalty, prin Drîglă.

Lezeu i-a adus din nou pe oaspeți în avantaj, pentru ca apoi juniorul Eric Rozsa, sosit de la Viitorul Arad, să egaleze la 2. După alte zece minute, trupa lui Dănuț Mițiți a trecut pentru prima oară în avantaj, prin Țugulescu, pentru ca Lezeu sa faca „dubla” pentru Socodor. Concluzia partidei a scris-o Drîglă, 4-3!

Într-un alt amical, două dintre divizionarele terțe arădene și-au dat întâlnire pe arena „Motorul” din Aradul Nou. Șoimii Lipova s-a impus cu 3-1 în fața celor de la Gloria Lunca Teuz Cermei. Andrei Vasinc a deschis scorul pentru „sămădăi”, dar lipovanii au întors rezultatul prin Dinu 2 (1 pen.) si Țurcanu.

 

Facebook Comments