Felnacul și-a fixat obiectivele: „O clasare pe podium în campionat și să nu dăm Cupa la alții!”

by Sorin Haut

Victoria Felnac a avut un parcurs reușit în prima parte a campionatului Ligii a IV-a la fotbal, jucând chiar pentru titlul de campioană de toamnă în ultimul meci al turului și în același timp și al lui 2022. Unirea Sântana s-a impus însă în derby-ul de la Felnac, cu 3-1 și trupa lui Lucian Ciba iernează pe podium, mai exact pe locul 3, cu 28 de puncte, la două lungimi în spatele Socodorului și la cinci distanță de liderul Unirea Sântana, mare favorită la câștigarea campionatului după transferurile spectaculoase din acest început de an. În schimb, Felnacul îl pierde pe vicegolgheterul Eduard Zele, cu patru reușite, care a plecat la muncă în străinătate până în luna aprilie. Cel mai bun marcator al sezonului este Alexandru Pasăre. Reunirea celor de la „VI-FE este programată pentru data de 1 februarie, cu primele două săptămâni de antrenamente la Felnac și apoi un semi-cantonament, cu antrenamente pe stadionul Gloria și din nou la Felnac. Până pe 11 sau 18 martie, în funcție de când va decide AJF Arad că se va relua campionatul, au fost fixate începând de luna viitoare și câteva meciuri amicale: în 11 februarie cu Crișul Chișineu Criș, pe 18 februarie cu Păulișana Păuliș, în 25 februarie cu Podgoria Pâncota, în 4 martie cu Progresul Pecica și în 11 martie cu CS Glogovăț. Lipsa problemelor cu banii și stabilitatea financiară, baza sportivă cochetă, cu al său gazon impecabil și colaborarea excelentă dintre conducerea clubului și administrația locală, sunt atuuri care fac din Victoria o candidată serioasă la un loc pe podium în acest sezon. Felnacul începe sezonul de primăvară cu derby-ul de podium cu Socodorul, pentru ca runda secundă din retur să o găsească în deplasare la Sânleani, contra nou promovatei Viitorul lui Gio Catanzariti, revelația turului clasându-se pe locul 4. Ciba și-a setat deja țintele și obiectivele pentru noul an, cum ar fi păstrarea Cupei României (faza județeană), trofeu cucerit în premieră anul trecut:

A plecat Zele, revine Șiclovan! Ciba: „Ne vom întări

Avem discuții avansate cu câțiva jucători, iar eu cred că până săptămâna viitoare vom ști pe cine ne bazăm. Asta pentru că vreau ca la începutul pregătirilor să avem tot lotul complet. Ne mai dorim în special un mijlocaș central, dar și un atacant, pentru că Zele a plecat cu serviciul până la sfârșitul lunii martie, el rămâne jucătorul nostru, dar nu știm cât timp îi va lua pentru a fi la nivelul pe care mi-l doresc. Cert este că ne vom întări, poate vor mai veni și ceva tineri și în funcție de ce vom reuși să aducem este posibil să și plece 1-2 jucători. Șiclovan și-a revenit după problemele de anul trecut și va începe antrenamentele cu noi, iar Moldovan va relua și el treptat pregătirea, nu s-a mai operat și are nevoie de o recuperare ceva mai lungă, pentru a nu risca o recidivă. Am așteptări mari, pentru că vreau să obținem măcar tot atâtea victorii precum în tur, când zic eu că ne-am făcut bine treaba, cu mici excepții. Păcat de ultimele două meciuri ale anului, pe care dacă le-am fi câștigat eram chiar pe primul loc. La finalul campionatului nu cred că ar fi greu de realizat un loc 2-3, măcar o prezență pe podium m-ar mulțumi. Avem susținere din partea conducerii și a Primăriei și cred că putem obține rezultate bune și în primăvară. De asemenea, vreau să nu le dăm Cupa la alții și să încercăm să o păstrăm la Felnac, după ce anul trecut am câștigat-o în premieră. Este un obiectiv realist, mai ales că Sântana și Socodorul au fost eliminate”, ne-a declarat antrenorul Lucian Ciba.

 

Facebook Comments