Felnacul şi-a adus, în poartă, un specialist al promovărilor!

by Sorin Haut

Victoria Felnac vrea să treacă la alt nivel în sezonul viitor al Ligii 4 la fotbal, iar achiziţiile făcute până acum sunt cea mai bună dovadă că ambiţiile sunt tot mai mari la “VI-FE”. Formaţia pregătită de Lucian Ciba s-a întărit în această vară cu trei foşti fotbalişti ai Unirii Sântana. Cea mai recentă achiziţie este experimentatul portar de 39 de ani Florin Rusu, specialist al promovărilor în fotbalul arădean. Cu ACU Arad a urcat până în Liga a 2-a, iar cu echipele din Șiria, Cermei și Pecica a ajuns în eșalonul terț.

„Este important să ai un portar de valoarea și experiența sa. Alături de Istin și Băd, cred că am adus un mare plus echipei noastre. Mi-aş mai dori doi jucători, dintre care un junior, pentru a completa lotul. Pregătirea decurge bine, dar din păcate nu putem juca meciuri amicale, pentru că sunt nu am făcut teste.

Aşteptăm să vedem ce decizii iau autorităţile, sperăm ca fotbalul să nu fie din nou oprit şi să începem noul campionat”, spune Lucian Ciba, antrenorul Felnacului. Tot în această vară, Felnacul s-a despărțit de Păcurar, Țigan și Bodescu, iar Șiclovan ar trebui să revină la echipă în iarnă.

Facebook Comments