Victorie cu 7-0 la Zăbrani, au dat 25 de goluri în trei etape!
Așadar, echipa a reacționat prompt, exact pe placul antrenorului Lucian Ciba, câștigând pe linie, 10-1 cu FC Sântana 2016, în optimile județene ale Cupei și apoi șase partide în campionat: 5-2 cu Podgoria Pâncota, 4-1 la Victoria Nădlac, 3-1 cu CS Glogovăț, 4-0 la Unirea Sântana, cu siguranță cea mai prețioasă victorie a finalului de an, 14-1 cu ACS ACB Ineu și 7-0 la Victoria Zăbrani, sâmbătă. Succesele au propulsat-o în careul de ași, acolo unde își dorește și conducerea clubului, cu potențial de a ataca podiumul și, de ce nu, chiar lupta pentru promovare. Poate singurul regret, pentru că echipa a ajuns în vârf de formă, e că se încheie sezonul de toamnă odată cu etapa restantă, a 5-a, când Felnacul va juca pe 30 noiembrie sau 2 decembrie la Macea, asta nu înainte ca în weekendul următor (25 noiembrie), Victoria să primească vizita Șimandului în ultima etapă a turului, un meci ce nu se anunță deloc ușor, mai ales după ce Șoimii au blocat astăzi Sântana lui Adrian Abrudean.
Ciba: „Nu văd vreo favorită la promovare, totul se joacă!”
„Șimandul este o echipă incomodă, preocupată de joc, nu ne va fi ușor, dar important e să câștigăm ultimele două meciuri din acest an, pentru a ne menține acolo sus, între primele clasate. Personal, îmi doream mai mult de la acest tur, să fim chiar pe primul loc, dar e bine și așa, să nu uităm unde am fost acum câteva etape și iată-ne acum reveniți între primele 4-5 echipe ale campionatului, unde consider că ne este locul. Nu văd vreo favorită la promovare, Curticiul mi s-a părut cea mai preocupată de fotbal dintre adversarele din față, dar totul se joacă, trebuie să ne menținem șirul victoriilor și în iarnă se mai pot întâmpla lucruri. Cert este că primele șase clasate își merită locul și sunt cele mai bune echipe din campionat, vedem la final în ce ordine”, mai spune Ciba.
Încă două meciuri în acest an, cu Șimandul și la Macea
Revenind la etapa a 14-a, penultima a turului, iată și celelalte rezultate consemnate astăzi: Șoimii Șimand - Unirea Sântana 1-1, Păulișana Păuliș - CS Glogovăț 2-1, Viitorul Arad - Podgoria Pâncota 2-1, Athletico Vinga - Național Sebiș 2-0, Voința Macea - Frontiera Curtici 1-5 și CS Beliu - Victoria Nădlac (neprezentare oaspeți). În clasamentul Ligii 4 Arad continuă să conducă surpriza plăcută, Păulișana Păuliș, 33 de puncte, urmată de Frontiera Curtici, 30, Viitorul Arad, 29, Victoria Felnac, 25, Unirea Sântana, 24 și Șoimii Șimand, 23 de puncte. Cu mențiunea că primele două clasate au un meci în plus disputat, ele urmând să stea, pe rând, în ultimele jocuri din acest an.