Feli Donose, la prima apariție publică după moartea tatălui său

by Dana B.

Feli Donose, prima apariție publică după moartea tatălui. Îmbrăcată în negru și cu lacrimi în ochi, artista a avut o prestație impresionantă  în semifinala Eurovision desfășurată în Salina Turda.

Feli se află în doliu, după moartea tatălui ei. Chiar dacă și-a anulat o parte din concerte, interpreta a fost przentă pe scena Eurovision 2018.

Artista a reușit să se clasifice în finală.  Feli a îmbrăcat o salopetă neagră, în semn de doliu şi ca un omagiu pentru tatăl său, care a fost înmormântat în urmă cu mai bine de o săptămână. Artista a fost absentă din mediul virtual în ultima perioadă, iar în urma mesajelor primite, aceasta a anunțat pe Facebook dispariția tatălui ei.

„Scriu şi şterg pentru că încerc să găsesc cuvintele care să exprime ce simt acum dar unele sentimente se pare că nu pot fi descrise prin cuvinte.. Am fost întrebată prin mesaje unde am “dispărut” şi dacă sunt bine pentru că nu am mai postat nimic pe retelele de socializare. A murit tatal meu.

Scriu asta uşor amortită trecând în câteva secunde de la o stare la alta. E dubios. Nu ma simt eu. Am nevoie de puţin timp să mă adun. Spun puţin pentru că cred despre mine că sunt o Feli puternică şi îmi impun să cred asta acum mai mult ca niciodată.Admir oamenii care sunt atât de puternici încât ar putea să treacă peste asemenea dureri repede dar eu, din păcate, nu ma număr printre ei. Cu bune, cu rele, familia e familie dincolo de orice, sangele apa nu se face si iubirea nu dispare. Niciodată. Am nevoie de mine acum. De cateva zile ma caut si nu ma gasesc. Până am să mă gasesc, vă rog să îmi respectaţi dorinţa de a nu fi întrebată ” Cum?” „De ce?” s.a.m.d. Un gând bun şi o îmbrăţişare ar fi hrană pentru suflet. Nimic mai mult. Vă mulţumesc pentru înţelegere”, a scris Feli pe reţelele de socializare.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments