FCSB și-a aflat adversara din optimile Europa League. În urma tragerii la sorți, campioana României a fost repartizată cu Lyon. Turul are loc pe 6 martie, la București, iar a doua manșă o săptămână mai târziu, pe 13 martie. Echipa lui Paulo Fonseca e pe 6 în Franța, cu 36 de puncte în 22 de runde (10 victorii, 6 egaluri, 6 înfrângeri). Alexandre Lacazette (33 de ani) e cel mai bun marcator al echipei, cu șapte goluri.
Cel mai valoros jucător din lot e mijlocașul ofensiv Rayan Cherki, cotat la 30 de milioane. E urmat de Thiago Almada (27 de milioane) și de Malick Fofana (25). Lyon a terminat grup de Europa League pe locul 6, cu 15 puncte. A adunat 4 victorii, 3 egaluri și o singură înfrângere.
În sferturi, FCSB, dacă trece de Lyon, va da peste învingătoarea dublei dintre Real Sociedad și Manchester United
Într-o eventuală semifinală, FCSB poate da peste Fenerbahce / Rangers sau Roma / Athletic Bilbao
Europa League, optimi de finală:
Real Sociedad - Manchester United
AZ Alkmaar - Tottenham.
FCSB - Lyon
Ajax - Frankfurt
Fenerbahce - Rangers
Bodo/Glimt - Olympiacos
Viktoria Plzen - Lazio
AS Roma - Athletic Bilbao.
Programul Europa League, sezonul 2024/2025:
Optimi de finală: 6 și 13 martie
Sferturi de finală: 10 și 17 aprilie
Semifinale: 1 și 8 mai
Finala: 21 mai (Bilbao).