FCSB şi Viitorul, la poli opuşi în preliminariile Europa League

FCSB şi Viitorul, la poli opuşi în preliminariile Europa League
FCSB a făcut un pas mare spre turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins formaţia armeană Alaşkert FC cu scorul de 3-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Academiei FFA din Erevan, în prima manşă a turului al doilea preliminar. Vicecampioana României a făcut diferenţa în ultima jumătate de oră, prin golurile marcate de Florin Tănase (60), Iulian Cristea (68) şi Florinel Coman (81), pe o căldură sufocantă (37 de grade la ora de start). Partida revanşă va avea loc pe 1 august, la Giurgiu. FCSB va juca în turul al treilea preliminar cu câştigătoarea duelului dintre Mlada Boleslav (Cehia) şi Ordabasi Şimkent (Kazahstan), manşa întâi fiind programată în România, pe 8 august. Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu echipa maghiară Honved Budapesta, 0-0, tot aseară, pe stadionul ETO Park din Gyor, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa League. Universitatea a obţinut un rezultat dătător de speranţe, după un meci în care niciuna dintre echipe nu a riscat prea mult. Manşa secundă va avea loc pe 1 august, la Craiova. În cazul în care o va elimina pe Honved Budapesta, oltenii o vor întâlni pe AEK Atena în turul al treilea preliminar, prima manşă fiind programată în Bănie, pe 8 august. FC Viitorul Constanţa a fost învinsă de echipa belgiană KAA Gent cu scorul de 6-3 (5-1), la Gent, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa League la fotbal. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a pierdut la un scor neverosimil, după o primă repriză catastrofală. Pentru belgieni au marcat Nana Asare (4), Brecht Dejaegere (13), Yuya Kubo (35, 45) şi Roman Iaremciuk (42 - penalty, 50), în timp ce golurile constănţenilor au fost înscrise de fundaşii Sebastian Mladen (21), Bogdan Ţîru (56, 61). Manşa secundă dintre FC Viitorul şi Gent va avea loc pe 1 august, la Ovidiu. Învingătoarea dintre FC Viitorul şi Gent va da piept cu AEK Larnaca (Cipru) sau Levski Sofia (Bulgaria) în turul al treilea preliminar. Primul meci va fi în deplasare, pe 8 august. Rezultate: Marţi 23 iulie FC Ararat-Armenia Erevan (Armenia) - Lincoln FC (Gibraltar) 2-0 HB Torshavn (Feroe) - Linfield Belfast (Irlanda de Nord) 2-2 Skendija 79 (Macedonia de Nord) - F91 Dudelange (Luxemburg) 1-2 FC Santa Coloma (Andorra) - FC Astana (Kazahstan) 0-0 Tre Penne (San Marino) - Suduva Marijampole (Lituania) 0-5 Miercuri 24 iulie Slovan Bratislava (Slovacia) - Feronikeli (Kosovo) 2-1 Joi 25 iulie Piunik Erevan (Armenia) - FK Jablonec (Cehia) 2-1 FK Ventspils (Letonia) - Gzira United (Malta) 4-0 Qabala FK (Azerbaidjan) - Dinamo Tbilisi (Georgia) 0-2 AEK Larnaca (Cipru) - Levski Sofia (Bulgaria) 3-0 KF Partizani Tirana (Albania) - FC Sheriff Tiraspol (R. Moldova) 0-1 FC Utrecht (Olanda) - NK Zrinjski (Bosnia) 1-1 Cihura Sacihere (Georgia) - Aberdeen FC (Scoţia) 1-1 Honved Budapesta (Ungaria) - Universitatea Craiova (România) 0-0 Haugesund (Norvegia) - Sturm Graz (Austria) 2-0 Lechia Gdansk (Polonia) - Broendby IF (Danemarca) 2-1 FK Molde (Norvegia) - FK Cukaricki (Serbia) 0-0 Arsenal Tula (Rusia) - Neftci Baku (Azerbaidjan) 0-1 Yeni Malatyaspor (Turcia) - Olimpija Ljubljana (Slovenia) 2-2 Flora Tallinn (Estonia) - Eintracht Frankfurt (Germania) 1-2 Mlada Boleslav (Cehia) - Ordabasî Şimkent (Kazahstan) 1-1 Alaşkert FC (Armenia) - FCSB (România) 0-3 Şahtior Soligorsk (Belarus) - Esbjerg fB (Danemarca) 2-0 ŢSKA Sofia (Bulgaria) - NK Osijek (Croaţia) 1-0 Hapoel Beer Sheva (Israel) - Kairat Almatî (Kazahstan) 2-0 Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria) - Spartak Trnava (Slovacia) 2-0 Gap Connah's Quay (Ţara Galilor) - Partizan Belgrad (Serbia) 0-1 IFK Norrkoeping (Suedia) - FK Liepaja (Letonia) 2-0 MOL Fehervar FC Szekesfehervar (Ungaria) - FC Vaduz (Liechtenstein) 1-0 Piast Gliwice (Polonia) - Riga FC (Letonia) 3-2 FC Lucerna (Elveţia) - KI Klaksvik (Feroe) 1-0 KAA Gent (Belgia) - FC Viitorul Constanţa (România) 6-3 DAC Dunajska Streda (Slovacia) - Atromitos (Grecia) 1-2 Aris Salonic (Grecia) - AEL Limassol (Cipru) 0-0 Jeunesse Esch (Luxemburg) - Vitoria Guimaraes (Portugalia) 0-1 AZ Alkmaar (Olanda) - BK Haecken (Suedia) 0-0 NK Domzale (Slovenia) - Malmoe FF (Suedia) 2-2 Glasgow Rangers (Scoţia) - Progres Niederkorn (Luxemburg) 2-0 Buducnost Podgorica (Muntenegru) - Zaria Lugansk (Ucraina) 1-3 RC Strasbourg (Franţa) - Maccabi Haifa (Israel) 3-1 Wolverhampton Wanderers (Anglia) - Crusaders Belfast (Irlanda de Nord) 2-0 Torino FC (Italia) - Debrecen VSC (Ungaria) 3-0 Legia Varşovia (Polonia) - KuPS Kuopio (Finlanda) 1-0 Espanyol Barcelona (Spania) - Stjarnan (Islanda) 4-0 Shamrock Rovers Dublin (Irlanda) - Apollon Limassol (Cipru) 2-1 Valur Reykjavik (Islanda) - Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) 1-1. AGERPRES