FCSB o bagă pe UTA în scandalul carantinării! MM Stoica: “Ungaria e la fel ca Turcia”

by Sorin Haut

Cantonamentul pe care FCSB îl efectuează zilele acestea în Antalya (Turcia) a iscat foarte multe comentarii legate mai ales de protocolul pe care va trebui să-l urmeze delegația roș-albaștrilor la revenirea în București. Cei de la Astra, prima adversară a bucureştenilor din returul Ligii 1, susţin că FCSB trebuie să intre în carantină şi se gândesc chiar la o victorie cu 3-0 la masa verde, dar MM Stoica a venit cu un argument, printr-o postare publicată vineri seară pe social media. ”UTA a jucat în Ungaria. Noi ne-am antrenat în Turcia (complet izolați). Ungaria e pe același tabel cu Turcia. UTA, cu noi. QED”, este argumentul pe care managerul general al liderului din Liga 1 îl aduce pentru a le închide gura contestatarilor. La ce se referă de fapt MM Stoica și de unde și-a luat argumentul? Cei de la UTA au disputat vineri un amical la Szeged, pe care l-au câștigat cu 3-0. Echipa lui Laszlo Balint n-a mers departe, între Arad și Szeged sunt numai 100 de kilometri.

FCSB face presiuni, dar nu e în situaţia UTA-ei

Totuși, la întoarcere, delegația celor de la UTA nu a fost băgată în carantină. Conform legii (hotărârea 48 a CNSU din 8.10.2020, punctul 1, alineatul T), de la carantină pot fi exceptați „sportivii români care își desfășoară activitatea în alte stat și care sunt convocați la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive organizate în condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în România de la competiții sportive internaționale, oficialii și arbitrii români care au fost delegați la competițiile internaționale precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții”.

DSP Arad: „Un meci amical e competiţie internaţională”!

Oficialii de la DSP Arad i-au lăsat pe membrii delegației UTA-ei să revină acasă, fără a intra în carantină. Trebuie menționat că Ungaria, ca și Turcia, se află pe lista galbenă. Horea Timiș, șeful DSP Arad, a oferit și explicații în acest sens. ”Oficialii celor de la UTA au spus că e competiție, iar noi considerăm competiție un meci amical disputat în altă țară. Pe baza acestui fapt s-a decis că nu se discută despre carantină”, a declarat Timiș. (foto Facebook: Szeged Grosisc Akademia)

Facebook Comments