FCSB câştigă restanţa cu Farul. Va încheia UTA turul din Liga 1 pe loc de play-off?!

by Sorin Haut

FCSB a trecut în deplasare cu 1-0 de Farul Constanța, în cadrul restanței din etapa cu numărul 13 din Liga 1. Partida trebuia să se joace pe 24 octombrie, însă a fost amânată ca urmare a numărului mare de cazuri de COVID-19 dar şi a accidentărilor din lotul bucureştenilor, oaspeţii neputând alinia la acel moment 13 jucători. Unicul gol al partidei de aseară, de la Ovidiu, a fost marcat în minutul 13, când Grameni a înscris în propria poartă. În urma acestui rezultat, FCSB a urcat pe locul secund în Liga 1, cu 30 de puncte și s-a apropiat la șase puncte de liderul CFR Cluj.

De cealaltă parte, Farul Constanța rămâne pe locul 8, cu 21 de puncte, cu două mai puțin decât UTA. Pentru trupa lui Gheorghe Hagi urmează alte două partide pe teren propriu, cu CS Universitatea Craiova, în cadrul ultimei etape a turului și cu UTA, în deschiderea returului, în weekendul 19-21 noiembrie. Ultima etapă a turului, a 15-a, are următorul program:

Liga 1, etapa a 15-a (ultima a turului):

Vineri, 5 noiembrie

Ora 17.30 AFC Chindia Târgoviște – CS Gaz Metan Mediaș

Ora 20.30 FC Argeș – AFC Botoșani

Sâmbătă, 6 noiembrie

Ora 17.30 CS Mioveni – AFC UTA Arad

Ora 20.30 FC U Craiova 1948 – ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Duminică, 7 noiembrie

Ora 15.30 Farul Constanța – Universitatea Craiova

Ora 18.30 FC Dinamo 1948 – FC CFR 1907 Cluj

Ora 21.30 FC Voluntari – FCSB

Luni, 8 noiembrie

Ora 20.30 Academica Clinceni – FC Rapid 1923.

Clasament

Facebook Comments