FCC UAV ICIM Arad anunță că suporterii echipei își pot achiziționa abonamentele pentru sezonul 2026-2027, care vor fi valabile la toate meciurile disputate în cadrul tuturor competițiilor din acest sezon.
Clubul arădean îi invită pe iubitorii baschetului să fie din nou alături de „galben-albastre”, atât la partidele din Liga Națională de Baschet Feminin, cât și la cele din Cupa României. Reprezentanții echipei anticipează un campionat mai echilibrat față de sezoanele precedente, cu mai multe formații de valori apropiate.
„Sprijinul și atmosfera creată de fanii noștri unici au fost întotdeauna decisive pentru fetele noastre”, transmit reprezentanții FCC UAV ICIM Arad, care îi îndeamnă pe suporteri să fie prezenți în tribune și în noul sezon.
Prețurile abonamentelor au rămas la același nivel ca în sezonul trecut: 500 de lei pentru zona VIP, 250 de lei pentru adulți în restul sălii și 150 de lei pentru copii cu vârste între 3 și 14 ani.
La fiecare abonament achiziționat, suporterii vor primi și un fular. Copiii cu vârsta de până la 3 ani și persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit.
Abonamentele pot fi cumpărate online, iar pentru informații și sprijin la achiziționare clubul pune la dispoziția suporterilor și un număr de WhatsApp.
FCC UAV ICIM Arad își dorește ca tribunele să fie din nou pline, iar fanii să contribuie la atmosfera specifică meciurilor de baschet de la Arad.
„Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de cât mai multe victorii. Împreună suntem mai puternici!”, este mesajul transmis de club.
FCC UAV ICIM Arad a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul 2026-2027