FCC UAV se orientează și spre talente locale: Blanca Valea este noua extremă a lui Popov!

by Sorin Haut

FCC UAV Arad își completează lotul și cu tânără baschetbalistă din orașul nostru. Este vorba despre Blanca Valea, care devine noua extremă a echipei antrenată de Miroslav Popov.

Valea are 14 ani și deja măsoară 1.80 metri. S-a format la Valbon Arad, sub îndrumarea lui Cristi Bondor și a jucat în sezonul precedent cu CSȘ Gloria Valbon Arad la categoria U14, cu care s-a calificat la turneul final al Campionatului Național. A fost cea mai bună recuperatoare a turneului final, cu o medie de 18 recuperări în cele cinci partide. A mai avut medii de 10 puncte și 2,6 intercepții în 29:20 minute. În sezonul 2023-2024 va continua să evolueze și la categoria sa de vârstă.

Totodată, Blanca Valea a fost convocată la diverse acțiuni ale naționalei României de junioare, inclusiv la un campus de dezvoltare în Serbia, la începutul acestei luni.

Facebook Comments