FCC UAV Arad a învins clar Rapidul, „galben-albastrele” au fost aproape de suta de puncte!

FCC UAV Arad a învins clar Rapidul, „galben-albastrele” au fost aproape de suta de puncte!
FCC Baschet UAV Arad a fost aproape să bifeze suta de puncte în meciul cu Rapid București, din etapa a 5-a a Ligii Naționale. Vicecampioana României a câștigat acasă cu 96-71, pe sferturi 32-9, 23-20, 22-25, 19-17, într-un meci disputat în devans în Polivalenta arădeană, ca urmare a pregătirilor pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Cu un lot superior, „galben-albastrele” s-au desprins decisiv încă din primul sfert și au avut un avans confortabil până la final.  Miroslav Popov a folosit formula de start clasică din acest sezon, cu Panait, Podar, Mititelu, Jovancevic și Animam.  La prima pauză tabela arăta 32-9, scor ce ne scutește de prea multe comentarii, pentru ca diferența maximă să fie atinsă după jumătatea sfertului secund și anume 31 de puncte. La vestiare s-a mers cu scorul 55-29, iar Rapidul spera măcar să limiteze proporțiile scorului.  Bucureștencele au ieșit mai determinate și au redus diferența sub 20 de puncte, dar a fost un simplu foc de paie, căci după trei sferturi tabela Polivalentei indica 77-54. S-a încheiat 96-71 și FCC Baschet UAV Arad obține a patra victorie din cinci meciuri, în această ediție de campionat. Trei jucătoare ale vicecampioanei au terminat meciul în double-double!  Trei „galben-albastre” au încheiat în double-double! Andreea Mititelu a fost coșghetera partidei, cu 21 de puncte (5×3), contribuind și cu 12 recuperări și 4 pase decisive. Jack Animam a terminat partida cu 20 de puncte și 15 recuperări, iar Tamara Jovancevic a contribuit cu 14 puncte și 10 recuperări. Pentru FCC Baschet UAV Arad au mai înscris: Panait 19 puncte (4×3, plus 5 recuperări), Podar 15 puncte și 9 pase decisive), Dobă 5 puncte și Negru 2. A mai jucat Ciotir. Pentru Rapid au marcat: Stănici (Diaconu) 18 puncte, Petrof 17, Ivan 12, Bobar 10, Dumitru 7, Neagu 6 și Cazacu 1 punct. Cele două echipe se vor întâlni din nou la Sala Sporturilor Victoria din Arad la mijlocul săptămânii viitoare. Primul meci din dubla din turul doi al Cupei României va avea loc miercuri, 27 noiembrie, de la ora 18, iar returul va fi joi, 28 noiembrie, de la ora 17.