FCC ICIM vrea să ia faţa Târgoviştei, în ultima etapă

by Sorin Haut

Baschetbalistele arădene încheie sezonul regulat al Ligii Naţionale pe teren propriu. “Galben-albastrele” joacă sâmbătă, ora 17, în sala Universităţii “Aurel Vlaicu” din Micălaca şi pornesc mari favorite în faţa celor de la Phoenix Constanţa. Echipa de pe litoral e penultima în clasamentul grupei roşii, în vreme ce trupa lui Bogdan Bulj vine după victoria entuziasmantă cu viceliderul CSM Satu Mare. Un nou succes al ICIM-ului, coroborat cu o înfrângere a Târgoviştei la Cluj, ar putea aduce ICIM-ul pe locul 4 înainte de play-off, cu avantaj al terenului propriu în primul tur, chiar în faţa târgoviştencelor.

Dacă, totuşi, cele două condiţii nu se vor îndeplini, echipa din cetatea Chindiei va beneficia de terenul propriu în sferturi, într-un eventual meci decisiv. Cert e că marile rivale din sportul cu mingea la coş se vor înfrunta în sferturile de finală ale campionatului. Se va juca după sistemul “3 din 5”, o noutate din acest sezon, până acum jucându-se doar “2 din 3” în această fază.

Ultima rundă a sezonului regulat din Liga Naţiională mai programează derby-ul Sepsi – Satu Mare, fără importanţă însă înaintea play-off-ului, campioana “en-titre” asigurându-şi primul loc şi prima şansă într-o foarte probabilă finală cu aceeaşi adversară.

Braşovul stă în ultima etapă, dar şi-a asigiurat deja locul 3, în vreme ce Constanţa va termina pe 6, iar Clujul pe 7.

Facebook Comments