FCC ICIM şi-a amânat meciul cu CSM Satu Mare

FCC ICIM şi-a amânat meciul cu CSM Satu Mare
Pentru FCC ICIM, meciul cu Universitatea Cluj a fost ultimul înainte de acţiunea naţionalei de senioare, care urmează să aibă în perioada următoare meciuri de calificare la Campionatul European de baschet. Echipa arădeană e reprezentată sub tricolor de antrenorul Miljan Medvedj, care e scout a primei reprezentative şi de jucătoarea Teodora Neagu. Tricolorele încep pregătirea centralizată pe 12 noiembrie, la Cluj-Napoca, acolo unde vor disputa și cele două jocuri, cu Franţa (17 noiembrie, ora 19:00) şi Finlanda (21 noiembrie ora 20:00). Pentru "galben-albastre" urmează, astfel, o pauză îndelungată în Liga Naţională, confruntarea cu CSM Satu Mare, de pe teren propriu - care ar fi trebuit să se dispute sâmbătă, 10 noiembrie - fiind amânată pentru 11 decembrie, Sala Sporturilor fiind ocupată în această săptămână cu un târg. În aceste condiţii, viitorul adversar al ICIM-ului va fi campioana Sepsi, la Sfântu Gheorghe, pe 28 noiembrie.