FCC Baschet UAV şi UTA, fruntaşe la bani în sesiunea a doua de finanţare de la CCJA

by Sorin Haut

Centrul Cultural Judeţean Arad a aprobat proiectele din sesiunea a II-a a direcţiei de finanţare „Promovarea sportului de performanţă”. După ce în prima sesiune au fost finanţate 19 proiecte cu 695.400 de lei, în sesiunea din toamnă au fost alocaţi doar 400.000 de lei, în cadrul a şapte proiecte. Doar un proiect, cel al Clubului Sportiv Universitatea Arad, intitulat „Susţinerea rugby-ului arădean”, în care se solicita suma de 95.600 de lei, a fost respins pe motiv că „data începerii proiectului este anterioară datei încheierii contractului de finanţare, certificat de atestare fiscală a unei alte entităţi, lipsă bilanţ/situaţie financiară, lipsă statut/ROF”. În rest, tot mai puţine cluburi şi asociaţii sportive solicită bani pe baza acestor proiecte de la CCJA.

Şapte proiecte – finanţate cu o sumă totală de 400.000 de lei, rugby-ul a fost refuzat!

Ca de obicei, „feliile” cele mai importante pleacă spre principalele cluburi arădene, cu menţiunea că ordinea se inversează: FCC UAV primeşte de această dată mai mulţi bani decât UTA, 130.000 de lei faţă de 112.000. Totuşi, per total, la o linie trasă după acest an al finanţărilor nerambursabile de la Primărie şi Consiliul Judeţean, UTA e mult în faţa clubului condus de Marcel Urban. Bani au mai primit în sesiunea a II-a de la CCJA şi cluburile CS Atletico Arad, AS CS Lupte Roman Codrean, Asociaţia Club Sportiv HC Beldiman, AS Baschet Club Valbon Arad şi Asociaţia Club Sportiv Dum Dance Team Arad.

Facebook Comments