FCC Baschet UAV aşteaptă finanţarea de la Primărie: „Vrem să îmbunătăţim lotul şi să tindem mai sus”

by Sorin Haut

Clasată în ultimele sezoane pe a treia treaptă a podiumului, echipa feminină de baschet a Aradului speră să poată face mai mult în sezonul viitor. Totul depinde, însă, de fondurile de la Primărie şi de suma pe care baschetul o va încasa în prima sesiune de finanţări nerambursabile din acest an, prin CMCA (Centrul Municipal de Cultură Arad). Conducerea clubului arădean este pe poziţii, s-a depus proiectul pentru finanţare, a fost acceptat, iar cel mai probabil la sfârşitul săptămânii vor fi aprobate sumele pentru cele 32 de proiecte acceptate: „Dacă vom primii banii pe care ni-i dorim şi la care sperăm, putem face o echipă foarte bună. Lucrăm în această perioadă la lot, iar în funcţie de buget vom face şi transferuri. E clar că vor fi schimbări şi mutări, dar vom anunţa în timp util fiecare noutate. Cert este că ne dorim să păstrăm nucleul de bază, dar să şi îmbunătăţim lotul. Tindem mai sus, aşa cum îşi doresc sponsorii şi bineînţeles suporterii noştri, dar pentru asta aşteptăm alocarea banilor pentru proiectul depus la CMCA. Este o sumă vitală pentru activitatea clubului, aşa cum la fel de importantă este şi susţinerea venită din partea FCC Environment şi Universităţii Aurel Vlaicu”, ne-a declarat preşedintele clubului, Marcel Urban.

Marcel Urban: „Cu banii la care sperăm, putem face o echipă foarte bună”

Echipa este în vacanţă, iar reunirea va avea loc undeva în luna august, în funcţie de calendarul stagiunii viitoare. Între timp, conducerea este activă pe toate fronturile, urmând să se facă selecţii pentru jucătoarele tinere, de pe plan local. De asemenea, în vară vor avea loc turnee de baschet 3×3. Făcând un calcul legat de bani, este clar că FCC Baschet UAV Arad ar avea nevoie de o finanţare mai consistentă din partea autorităţilor locale decât în 2020, anul pandemiei. Pentru a ţine pasul cu campioana ultimilor ani, Sepsi SIC şi cu CSM Satu Mare, Aradul trebuie să pluseze financiar şi să se apropie măcar de bugetele primelor două forţe din baschetul feminin.

 

Facebook Comments