Favoritul noii Securități ne amenință cu justiția lui Coldea!

by Cosmin Mihuta

Primim pe adresa redacției un email de amenințare din partea favoritului noii Securități, Călin Bibarț, nașul fostului adjunct al SRI Florina Coldea. Bibarț ne transmite un email care zice că e drept la replică, în care ne amenință că ne dă pe mâna justiției dacă nu publicăm punctul lui de vedere. Nu există altă explicație pentru acest email, decât dorința lui Bibarț de a intimida jurnaliștii care încă mai au curajul să vorbească despre modul în care este impus ca și candidat al PNL Arad.

Nu există vreun argument pentru a amenința cu justiția un ziarist sau o publicație, care în permanență a publicat comunicatele lui Bibarț, pozițiile sale oficiale, replicile pe care le-am primit pe adresa redacției.

Stând prea mult în preajma securiștilor de tip nou, Bibarț s-a molipsit și are o atitudine agresivă, prin care speră că ne va intimida. În cele ce urmează, prezentăm integral punctul de vedere al lui Bibarț, în care nici măcar nu lasă de înțeles că nu e candidatul PNL, așa cum afirmam noi. Așteptăm totodată și un punct de vedere al președintelui PNL Arad, Gheorghe Falcă, care să infirme știrea publicată de noi. Și tăcerea e un răspuns, nu-i așa, domnule Falcă.

 

„Către redacția Live Arad,

Domnului Cosmin Mihuța

 

Călin Bibarț, primarul Aradului și prim-vicepreședinte al organizației PNL Arad Municipiu solicită publicarea integrală pe site-ul propriu a următorului drept la replică, la articolul “Falcă, îngenuncheat de Securitate! Bibarț va candida din partea PNL la Primăria Aradului” scris de către Cosmin Mihuța în data de 23 iulie 2020.

Înțelegem că articolul în cauza a fost unul pentru a face o știre de senzație, care să facă trafic, însă dat fiind faptul că emite și propagă neadevăruri, implicit lezarea imaginii persoanelor menționate în articol, dar și imaginea Partidului Național Liberal vă solicităm să dați publicității acest drept la replică și tot odată să prezentați în fața opiniei publice situația reală. Menționăm faptul că în interiorul filialei PNL Arad nu există problemele și situațiile specificate în articolul dumneavoastră. Suplimentar precizăm faptul că PNL nu folosește metodele de constrângere și influență din exterior pe care le-ați menționat în articol. Oamenii politici menționați în publicația dumneavoastră se ghidează după principiile democratice și valorile liberale cuprinse în statutul partidului. Negăm orice influență în luarea de decizii în cadrul partidului a sferelor de influență exterioare.

În cazul în care nu veți da curs solicitării noastre vom fi nevoiți să ne apărăm imaginea pe care publicația dumneavoastră a prejudiciat-o, adresându-ne justiției.

 

Călin Bibarț,

Primar al Aradului

Prim-vicepreședinte PNL Arad Municipiu “

Facebook Comments