Favoritele au făcut legea! Rezultate şi clasamente, în Champions League

Favoritele au făcut legea! Rezultate şi clasamente, în Champions League
Dinamo Kiev, echipă antrenată de românul Mircea Lucescu, a scăpat printre degete victoria în meciul cu Ferencvaros de la Budapesta, încheiat cu 2-2, miercuri seara, în Grupa G a Ligii Campionilor la fotbal, după ce formaţia ucraineană a condus cu 2-0. Dinamo a avut 2-0 la pauză, prin golurile marcate de Viktor Ţîgankov (28 - penalty) şi Carlos De Pena (41), dar Fradi a revenit în joc în partea secundă, marcând prin Tokmac Chol Nguen (59). Presiunea gazdelor a crescut după ce Sidorciuk a primit al doilea cartonaş galben, Ferencvaros reuşind egalarea prin Franck Boli (90), la o fază în care mijlocaşul român Tudor Băluţă a avut un plasament greşit. Băluţă a debutat oficial la Dinamo în min. 89, fiind introdus chiar înaintea fazei amintite. La gazde, antrenate de fostul atacant ucrainean Serghei Rebrov, care a făcut carieră la Dinamo Kiev, francezul Aissa Laidouni (ex-FC Voluntari) a fost introdus în min. 65 şi a primit un cartonaş galben în min. 71. În capul de afiş al serii, FC Barcelona a învins-o pe Juventus cu 2-0, la Torino. Catalanii s-au impus prin golurile marcate de Ousmane Dembele (14) şi Lionel Messi (90+1 - penalty). Meciul de la Torino nu a putut oferi un duel între vedetele Cristiano Ronaldo (Juve) şi Lionel Messi (Barcelona), din cauza faptului că portughezul este pozitiv la COVID-19, dar Messi şi-a pus amprenta asupra partidei, servindu-l decisiv pe Dembele şi marcând al doilea gol. Manchester United a realizat scorul zilei, 5-0 cu RB Leipzig, dar ''diavolii roşii'' au marcat patru goluri în ultimul sfert de oră. Rashford a reuşit un hat-trick, celelalte goluri fiind semnate de Greenwood şi Martial. United a obţinut cea mai clară victorie a sa din faza grupelor după 2013. Lazio, decimată de accidentări şi de cazuri de coronavirus, a remizat cu FC Bruges, 1-1, în deplasare. Portarul Reina a salvat acest punct pentru Lazio în repriza secundă. Sevilla a câştigat la limită cu Rennes, 1-0, prin golul lui Luuk de Jong, dar andaluzii au avut şi două bare, prin Munir şi Joan Jordan. Rezultatele de miercuri: Grupa E FC Krasnodar - Chelsea 0-4 Au marcat: Callum Hudson-Odoi 37, Timo Werner 76 - penalty, Hakim Ziyech 79, Christian Pulisic 90. Jorginho (Chelsea) a ratat un penalty în min. 14 (bară). Sevilla - Rennes 1-0 A marcat: Luuk de Jong 55. Clasament: loc echipa M V E Î GM-GP P 1 Chelsea 2 1 1 0 4-0 4 2 Sevilla 2 1 1 0 1-0 4 3 Rennes 2 0 1 1 1-2 1 4 FC Krasnodar 2 0 1 1 1-5 1 Grupa F Borussia Dortmund - Zenit Sankt Petersburg 2-0 Au marcat: Jadon Sancho 78 - penalty, Erling Braut Haaland 90+1. FC Bruges - Lazio 1-1 Au marcat: Hans Vanaken 42 - penalty, respectiv Joaquin Correa 14. Clasament: loc echipa M V E Î GM-GP P 1 Lazio 2 1 1 0 4-2 4 2 FC Bruges 2 1 1 0 3-2 4 3 Borussia Dortmund 2 1 0 1 3-3 3 4 Zenit St. Petersburg 2 0 0 2 1-4 0 Grupa G Ferencvaros - Dinamo Kiev 2-2 Au marcat: Tokmac Chol Nguen 59, Franck Boli 90, respectiv Viktor Ţîgankov 28 - penalty, Carlos De Pena 41. Cartonaş roşu: Serghei Sidorciuk (Dinamo) 86. Juventus - FC Barcelona 0-2 Au marcat: Ousmane Dembele 14, Lionel Messi 90+1 - penalty. Cartonaş roşu: Merih Demiral (Juventus) 85. Clasament: loc echipa M V E Î GM-GP P 1 FC Barcelona 2 2 0 0 7-1 6 2 Juventus 2 1 0 1 2-2 3 3 Dinamo Kiev 2 0 1 1 2-4 1 4 Ferencvaros 2 0 1 1 3-7 1 Grupa H Istanbul Başakşehir - Paris Saint-Germain 0-2 A marcat: Moise Kean 64, 79. Manchester United - RB Leipzig 5-0 Au marcat: Mason Greenwood 21, Marcus Rashford 76, 78, 90+2, Anthony Martial 87 - penalty. Clasament: loc echipa M V E Î GM-GP P 1 Manchester United 2 2 0 0 7-1 6 2 Paris Saint-Germain 2 1 0 1 3-2 3 3 RB Leipzig 2 1 0 1 2-5 3 4 Istanbul Başakşehir 2 0 0 2 0-4 0