Fără permis și rupt de beat, a intrat cu mașina în șanț, la Odvoș

by Adrian Pavel

Polițiștii orașului Lipova, în noaptea de 22/23 octombrie a.c., au fost sesizați despre un eveniment rutier pe D.N. 7, la ieșirea din localitatea Odvoș, spre Conop. La fața locului, s-a constatat că un bărbat de 37 de ani, din Șiria, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,73 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Totodată, verificările au relevat că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În ziua de 23 octombrie a.c., un bărbat de 39 de ani, din Mișca, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod, în localitatea Socodor. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, celor doi bărbați le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, fiind cercetați pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Facebook Comments