Fără cazuri de Covid în lot, „galben-albastrele” îşi joacă locul trei în turneul de la Cluj!

by Sorin Haut

Învinsă de două ori în turneul inaugural al returului, disputat chiar la Arad, FCC Baschet UAV a dat semne de revenire la următorul turneu, de la Sfântu Gheorghe. Chiar dacă au pierdut în faţa liderului neînvins Sepsi, „galben-albastrele” le-au ţinut piept cu brio gazdelor mai bine de două sferturi, pentru ca în meciul cu KSE Târgu Secuiesc să câştige clar şi detaşat, după un joc solid. Arădencele vor să confirme forma bună în poate două din cele mai importante meciuri rămase de disputat din acest retur, sâmbătă cu Olimpia Braşov, principala contracandidată la locul 3 şi duminică, cu rivala CSM Târgovişte, echipă care deşi nu mai are anvergura vremurilor de altădată, poate face surprize dacă nu o abordezi cu atenţie. Ambele confruntări sunt programate în sala „Horia Demian”, de la ora 15. Veşti bune vin dispre tabăra arădeană, preşedintele clubului, Marcel Urban, anunţând că nu sunt cazuri de Covid-19 în lot, conform ultimei serii de teste din această săptămână, singurul infectat fiind profesorul Dan Moraru, directorul tehnic al echipei mai având de stat în izolare ceva mai puţin de o săptămână.

Meciuri tari în weekend: sâmbătă, decisiv cu Braşovul, duminică  -„El Clasico”!

Aşadar, spre Cluj se pleacă în formulă completă la nivel de efectiv. Tot la acest turneu de pe Someş, gazdele de la Universitatea întâlnesc şi ele cele două formaţii cu care joacă şi Aradul: sâmbătă, ora 18, pe CSM Târgovişte şi duminică, de la aceeaşi oră, pe Olimpia Braşov. FCC Baschet UAV a bătut Braşovul în tur, cu 73-58 şi în mod normal porneşte favorită şi la turneul clujean. Cum trupa de pe Tîmpa e acum pe 3, cu 28 de puncte, iar Aradul o urmează, cu 27, meciul poate fi decisiv în lupta pentru ultimul loc pe podium la finele sezonului regulat, aşadar se anunţă un duel pe cinste în weekend, sperăm noi cu Hadzovic şi colegele sale victorioase. Tot în acest sfârşit de săptămână se mai joacă meciuri contând pentru etape din returul Ligii Naţionale şi în alte două turnee, la Târgu Secuiesc şi Satu Mare. În clasament conduc Sepsi şi Satu Mare, cu 32, respectiv 31 de puncte.

 

 

Facebook Comments