Fără bani de testări, CSU Arad renunţă la turneul de rugby în 7 de la Petroşani

by Sorin Haut

Federația Română de Rugby a stabilit în luna iunie un nou calendar competițional pentru primele două ligi şi competiţiile de rugby în şapte, adaptat situației epidemiologice de la acea vreme. Între timp, cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 au crescut, iar normele de revenire în competiţie au rămas aceleaşi. În condiţiile date, CSU Arad şi multe alte cluburi nu dispun de posibilitățile financiare pentru testări, iar turneul de rugby în şapte, de la Petroşani, de pe 25 iulie, la care ar trebui să participe divizionarele secunde, este sub semnul întrebării. Deşi şi-a reluat antrenamentele de la 1 iulie, CS Universitatea Arad nu a efectuat nicio testare. Ar trebui să facă trei până la primul meci oficial, aşa că termenul nu mai poate fi respectat oricum, până săptămâna viitoare.

Turneul din Valea Jiului, ca şi anulat?

„Nu văd cum DSP-urile vor aproba desfășurarea acestor competiții de rugby în şapte, în care vor fi implicate în jur de 100 de persoane. Din ceea ce știu nu s-a testat nici una dintre echipele care ar trebui să participe la acest prim turneu, de la Petroşani. Iar conform protocolului este nevoie de trei teste, nu de unul. La un lot de 26-28 de jucători am avea nevoie de peste 150 de milioane de lei vechi, sumă ce se apropie de bugetul de competiție penturu un sezon întreg. Din punctul nostru de vedere, e aproape sigur că nu vom juca la Petroșani. De asemenea, la cum stau lucrurile acum, este greu de crezut că ne vom întoarce prea curând la competițiile oficiale”, susține Marian Grindei, antrenor-jucător al CSU Arad.

Antrenamente pe „Șega”, cu respectarea normelor

CSU Arad se pregăteşte pe sinteticul de pe „Șega”, cu respectarea măsurilor impuse de autorități, în grupuri de maxim 10 rugbiști. CS Universitatea Arad ar urma să dispute primul meci oficial din acest an pe 5 septembrie, acasă cu Năvodariul, în Divizia Naţională (liga secundă). 12 septembrie, Gura Humorului – Arad (etapa a 9-a), 19 septembrie, Arad – Petroşani (etapa a 10-a), 26 septembrie, Suceava – Arad (etapa a 11-a), 3 octombrie, Arad – Bârlad (etapa a 12-a), 10 octombrie, Arad – Griviţa (etapa a 13-a) şi 17 octombrie, Galaţi – Arad (etapa a 14-a) sunt următoarele etape. Echipa pregătită de Marian Grindei ocupă locul 6 la finalul turului, cu opt puncte acumulate după şapte meciuri.

 

Facebook Comments