Fanii rapidişti vor fi testaţi şi controlaţi la gară: punct „fierbinte”, mâine, înaintea derby-ului!

by Sorin Haut

Managerul general al UTA-ei, Attila Brosovszky, a confirmat astăzi că suporterii rapidişti au rezervate pentru meciul de mâine seară, de la Arad, doar 420 de bilete, exact atât cât prevede acel procent minim de 5% din stadion, în limita a 75% din capacitate: „Vor avea sectorul lor în care vor sta, am înţeles că li se vor alătura şi suporteri timişoreni şi vor ajunge la Arad, dacă trenul nu are întârziere, în jurul orei 16:24. O să îi organizeze jandarmeria la gară, acolo va fi şi controlul epidemiologic, pentru cei nevaccinaţi sau netestaţi se vor face teste Covid la acelaşi preţ de 20 de lei, pentru că nu vrem să discriminăm pe nimeni. Tot acolo, la gară, vor intra şi în posesia biletelor, iar apoi vor merge încolonaţi spre stadion. Am avut discuţii cu reprezentanţii lor, au solicitat un număr cât mai mare de bilete, dar noi am vrut să avem mai mulţi arădeni în tribune decât să le dăm celor de la Rapid bilete în plus. Sigur că există posibilitatea ca ei să aibă bilete şi în alte zone sau sectoare ale stadionului, fiecare are dreptul să cumpere bilete şi să îşi susţină echipa şi până la urmă să îşi asume riscuri în acest sens.” Altfel, Attila Brosovszki a mai anunţat astăzi, chiar în deschiderea conferinţei de presă, că rândul sponsorilor UTA-ei s-a mărit prin cooptarea firmei Resco, înființată în 1991 de omul de afaceri arădean Viorel Hanc. Între timp, Resco a devenit unul dintre cei mai mari distribuitori din vestul ţării. (foto: prosport.ro)

 

 

 

Facebook Comments