Fan Tour Open Arad, în pericol: “Sperăm să se dea drumul la pregătire”

by Rusu Flavius

Sezonul intern de volei pe plajă nu ar fi trebuit să fie afectat de pandemia de COVID-19, astfel că avea şanse bune să rămână în grafic, atâta timp cât primele turnee naţionale sunt programate în luna iunie. Doar că planurile guvernanţilor par să fie altele, iar competiţiile sportive nu au primit, încă, undă verde. Nici măcar nu se ştie data când vor putea începe pregătirile, iar totul este incert. Lucru confirmat şi de preşedintele CS Fan Arad, Ştefan Gog, cel care avea în plan să organizeze şi în acest an, la sfârşit de iulie, turneul-etapă din cadrul Campionatului Naţional de seniori. “Nu ştim încă nimic, dar la cum văd că evoluează lucrurile nu cred că va mai fi ceva. Nu ne putem nici antrena, am înţeles că din iunie se vor mai ridica din restricţii, dar tot cu un număr limitat de sportivi. Plus că depindem, în mare măsură şi de banii din proiect, pe care am fi putut să îi primim de la Consiliul Judeţean, în cadrul finanţărilor nerambursabile. Dar nu s-a anunţat nimic, totul este sistat. Poate ne-am fi descurcat şi pe cont propriu, cu ceva sponsorizări pentru premiere, dar dacă nu se dă drumul la pregătire, măcar la început de iunie, nu cred că se va mai juca ceva, noi sperăm să fie bine”, ne-a declarat Ştefan Gog, optimist din fire.

Banii dinspre Consiliul Judeţean, în “aer”

A șasea ediție a Fan Tour Open Arad este programată între 20 şi 26 iulie, pe cele două terenuri din incinta Complexului DJST-Riviera. Campionatul Național are trei etape, la Cluj-Napoca (12-14 iunie), Arad (20-26 iulie) și Mamaia. Turneele finale au următorul program: Cupa României de seniori şi CN de minivolei (ambele, 3-9 august), CN de seniori şi speranțe (10-16 august), CN de cadete (17-21 august), CN de cadeți (18-20 august) și CN de juniori (22-26 august), toate pe plaja Dandana din Mamaia. În toţi cei şapte ani de la înfiinţare, Fan Arad a urcat pe podiumul de premiere al întrecerii naţionale de volei pe plajă, performanţă cu care Ştefan Gog se mândreşte: “În fiecare an am avut medaliaţi pe plan intern, iar în 2020 ne propunem la fel, podium, dacă se poate chiar dublu, pentru că vrem să înscriem două echipe. Pe plan internaţional vrem să participăm la Balcaniadă şi dacă se poate să cucerim şi acolo medalie”, spunea Ştefan Gog la începutul acestui an. Cei mai buni sportivi din 2019 au fost Lucian Bădiceanu şi Cătălin Lelea, medaliaţi anul trecut cu bronz naţional la nivel de seniori şi cu argint la ediţia trecută a Fan Tour Open Arad.

 

 

Facebook Comments