FAN ARAD A URCAT PE PODIUM LA TURNEUL DE LA BALATON

by Sorin Haut

Voleiul pe plajă îşi intră în drepturi, iar Fan Arad a început în forţă sezonul. După o evoluţie bună la Balcaniada de la Satu Mare, clubul condus de Ştefan Gog a fost prezent zilele trecute la un puternic turneu internaţional desfăşurat la Balaton – Kispest Open, în Ungaria, cu participarea a sportivi din cinci ţări. La masculin, din 23 de echipe participante, Cătălin Lelea şi Moisă Abrudan au ocupat locul trei, alegându-se cu un premiu de 200 de euro, în vreme ce campionii en-titre ai României, Adrian Holhoş şi Emil Lung, au ratat de puţin o medalie, clasându-se pe locul cinci, după ce în meciul pentru accederea în semifinale au pierdut cu 2-1 la seturi în faţa unei perechi din Serbia, pe care au învins-o anterior în prima fază a competiţiei.
În iulie, un alt turneu în Ungaria
De altfel, sârbii au dominat întrecerea, clasându-se pe locurile 1, 2 şi 4, meritul arădenilor fiind clasarea cu două echipe în Top 5, dintre care o medalie. „A fost o repetiţie foarte utilă pentru noi, un turneu internaţional puternic, care ne-a arătat la ce nivel suntem. La începutul lui iulie vom mai avea un turneu la Budapesta, apoi în august vor avea loc Campionatele Naţionale, unde vizăm măcar o medalie, pentru ca în 12-14 august să aibă loc un turneu la Arad”, ne-a declarat preşedintele-antrenor al Fan Arad, Ştefan Gog.

Facebook Comments