Familia unui bărbat afro-american ucis de poliție primește 20 de milioane de dolari

by Andreea Radu

Familia unui afro-american ucis de un ofițer de poliție în timp e era imbilizate în cătușe va primi despăgubiri de 20 de milioane de dolari în baza unui acord cu autoritățile, a declarat luni avocatul familiei, potrivit hotnews.ro.
William Murphy a salutat un „acord istoric” cu comitatul Prince George (Maryland), lângă Washington, a cărui sumă este una dintre cele mai mari pentru o greșeală a poliției din Statele Unite.
William Green, în vârstă de 43 de ani, a fost împușcat de șase ori pe 27 ianuarie în timp ce se afla într-o mașină de poliție cu mâinile prinse în cătușe la spate. A murit a doua zi la spital din cauza rănilor suferite.
El fusese arestat de un ofițer de poliție, Michael Owen, pentru un accident de circulație. Agentul explicase că a tras în legitimă apărare împotriva lui William Green în timp ce acesta din urmă încerca să-și ia arma.
Michael Owen, care nu purta o cameră pe uniformă în timpul incidentului, a fost concediat din poliție și acuzat de omor.
„Acesta este un acord istoric care reflectă natura urâtă, brutală și lipsită de sens a ceea ce sa întâmplat cu domnul Green”, a comentat William Murphy la o conferință de presă.
Avocatul a criticat în special lipsa de reacție a poliției după ce ofițerul de poliție, de asemenea afro-american, fusese subiectul a două rapoarte de violență cu câteva luni înainte, potrivit unei anchete a Washington Post.
„Există o tendință teribilă de violență fără sens, lucruri din trecutul său care erau terifiante”, a spus el.
Directorul comitatului Prince George, Angela Alsbrooks, a „acceptat responsabilitatea” pentru moartea lui William Green.
„Când suntem în culpă, ne asumăm responsabilitatea”, a spus ea.
Acordul vine la două săptămâni după acordul dintre Louisville, Kentucky, primăria și familia Breonnei Taylor, o tânără asistentă medicală afro-americană ucisă în martie într-o intervenție controversată a poliției, care a primit despăgubiri de 12 milioane de dolari.
William Murphy a negociat anterior un acord de 6,4 milioane de dolari între orașul Baltimore și familia lui Freddie Gray, un tânăr afro-american care a murit în condiții tulburătoare după arestarea sa în 2015.

Facebook Comments