Familia Regală își petrece sărbătorile de iarnă la Săvârșin

Familia Regală își petrece sărbătorile de iarnă la Săvârșin

Familia Regală a României va petrece Crăciunul și Anul Nou la Castelul Regal de la Săvârșin, conform programului anunțat pentru sărbătorile de iarnă din 2025. Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu vor fi la Săvârșin alături de Altețele Lor Regale Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria.

Cu acest prilej, domeniul regal va găzdui, între 19 și 21 decembrie 2025, Târgul Regal de Crăciun, organizat în Satul Regal, la intrarea pe domeniu. Vizitatorii vor putea vedea Muzeul Regal al Automobilului, Casa Ceaiului, Atelierul Auto al Regelui Mihai și Magazinul de Suveniruri. Parcul Regal va rămâne închis pe perioada iernii.

Vineri, 19 decembrie, de la ora 12.30, Familia Regală va oferi cadouri angajaților Castelului Regal și ai Ocolului Silvic Săvârșin. La ora 17.00, Custodele Coroanei, Principele Radu și Principesa Elena vor participa la deschiderea oficială a Târgului de Crăciun, eveniment urmat de un recital de colinde susținut de Corul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Arad și de un concert al artistei Sava Negrean-Brudașcu alături de Trupa Sava.

Sâmbătă, 20 decembrie, la ora 11.15, Familia Regală va oferi daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie. După-amiaza, începând cu ora 15.30, vor fi primiți colindători din întreaga țară, iar de la ora 17.00 este programat un recital susținut de maestrul Gheorghe Turda, urmat de un concert de colinde arhaice și tradiționale.

Duminică, 21 decembrie, în ultima zi a Târgului Regal de Crăciun, Familia Regală va participa, de la ora 14.30, la recitalul susținut de maestrul Ștefan Hrușcă, iar de la ora 15.00 va asista la festivalul obiceiurilor de iarnă „Alaiul Dubelor”.

În Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, la ora 12.00, Dubașii din Săvârșin vor fi primiți în piața cu fântână din incinta Satului Regal. Tot în aceeași zi, Biroul de Presă al Casei Majestății Sale va transmite mesajul de Crăciun al Custodelui Coroanei.

În dimineața zilei de 25 decembrie, Familia Regală va participa la slujba de Crăciun de la Biserica Ortodoxă din Săvârșin, urmând ca restul zilelor de Crăciun și Anul Nou să fie petrecute în cadru privat, la Castelul Săvârșin.

Târgul Regal de Crăciun și evenimentele publice de la Săvârșin sunt organizate de Fundația Colecția Regală, cu sprijinul mai multor parteneri din mediul privat și cultural.