Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac au depistat un cetățean din Ghana care a încercat să tranziteze frontiera folosind un permis de ședere spaniol fals.
Incidentul a avut loc la data de 2 februarie 2026, în timpul unor controale aleatorii și nesistematice desfășurate pe căile de comunicație din apropierea frontierei. Pentru verificări a fost oprit un autocar înmatriculat în România, în care se afla, în calitate de pasager, bărbatul în cauză.
La control, acesta a prezentat documente de identitate, precum și un permis de ședere ce purta însemnele autorităților din Spania. În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui act autentic, fiind fals.
Călătoria persoanei a fost întreruptă, iar polițiștii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Fals la frontieră. Cetățean din Ghana, oprit la Nădlac, după ce a prezentat un permis de ședere fals