Falcă spune una la Bucureşti, alta minte la Arad

by Paul Anghel

Primarul Gheorghe Falcă ne-a obişnuit cu dubla măsură, cu modul de a vedea aceeaşi chestiune din unghiuri diferite, atunci când intereseul i-l cere.

Zilele trecute, Falcă a fost la Bucureşti la o întâlnire a primarilor cu premierul Mihai Tudose. Atunci s-a dicutat despre efectele scăderii impozitului pe venit de la 16% la 10%. Ulterior acestei discuţii, Falcă a ieşit în faţa presei şi a spus că Aradul va pierde 8 milioane de euro, dar că măsurile compensatorii ale Guvernului vor acoperi această „gaură”.

„Noi am solicitat creşterea cotei din impozitul pe venit până la 60 la sută, calculând necesitatea de a compensa această pierdere. Guvernul a venit cu sume pentru compensare (…) Putem spune că am căzut de acord ca în primăvara anului viitor să facem o analiză mult mai clară a acestor efecte…O să vedem o formă de compensare în 2018 şi vom vedea efectul acestei legi”, spunea Falcă acum câteva zile.

Astăzi, Gheorghe Falcă a organizat o conferinţă de presă, la Primărie Arad şi…a schimbat „placa”.

A vorbit despre pierderi de 16 milioane de euro, adică dublu decât afirma acum două zile în capitală.

A vorbit despre jaf, despre faptul că Aradul va avea de suferit. A lansat atacuri la adresa adversarilor politici, cu care nu avea nimic de împărţit, pe acest subiet, acum câteva zile.

S-a sucit dintr-o dată, nu a mai marşat pe compensarea discutată cu Guvernul României, ci a transformat totul într-o luptă politică, una pe care i-a impus-o partidul pe care-l reprezintă.

Facebook Comments