FALCA SI-A PIERDUT CUMPATUL: CAPRAR SI MADUTA SA AIBA GRIJA SA NU CADA PASAJELE PESTE EI

by Cosmin Mihuta

Co-președintele Alianței Creștin Liberale Arad, Gheorghe Falcă, respinge acuzațiile venite din partea PSD Arad. Acesta îi îndeamnă pe cei din PSD să dovedească prin intermediul Poliției, toate neregulile semnalate de ei, iar la final primarul îşi pierde cumpătul şi trece la ameninţări. „Nici eu, nici Alianța Creștin Liberală, nu avem nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Județean Arad. Conform Biroului Electoral Central (BEC), fiecare persoană care dorea să beneficieze de urna mobilă trebuie să formulez personal acele cereri. Totodată, Legea 370/2004 spune clar că cererile trebuie să aibă atașate și actele medicale individuale care să ateste faptul că sunt netransportabili. În concluzie, Alianța Creștin Liberală nu are niciun amestec în cele întâmplate acolo. Aștept ca PSD să primească răspunsurile la acuzele pe care ni le aduc chiar din partea Poliției, care a dovedit în ultima lună că este aservită lor, nu cetățenilor. Constatăm că domnii Căprar și Măduța sunt bolnavi, iar după ora 21:00 vor fi și mai bolnavi. Acești domni să aibă grijă să nu cadă pasajele de pe Centură peste ei”, a declarat Gheorghe Falcă.

Facebook Comments