Falcă nu renunță la ideea de a umple Aradul cu refugiați

by Cosmin Mihuta

Primarul Gheorghe Falcă nu a renunțat la ideea care i-a încolțit în mintea odihnită, acum vreo doi ani, când voia să revigoreze Aradul prin aducerea a vreo 15.000 de refugiați, ba din contră, face noi demersuri oficiale pentru a-și îndeplini visul. Propunerea, ne aducem aminte, era făcută în dosarul de candidatură al Aradului la competiția Capitală Europeană a Culturii 2021. O competiție în care ne-am făcut de râs, datorită minților luminate din jurul lui Falcă, minți care ne-au dus pe drumul eșecului, Aradul nefiind selecționat nici măcar pentru finală.

În acel dosar de candidatură, specialiștii lui pește prăjit propuneau, în aplauzele Marelui Vizionar, ca Aradul să devină gazdă pentru refugiați, ba chiar au fost identificate locuri de cazare pentru aceste persoane. „Aradul nu a izolat refugiații în ghetouri, nu i-a marginalizat la periferie, nu le-a creat un sistem de educație excluziv, ci i-a integrat fără compromisuri. A fost o gazdă bună pentru refugiați în al Doilea Război Mondial. După același model, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a cerut în luna octombrie 2015 Guvernului României repartizarea la Arad a unui număr semnificativ de refugiați din Orientul Mijlociu, pentru a fi integrați într-o cultură a respectului față de valorile europene și drepturile fundamentale ale omului! Ca reacție imediată, Universitatea Privată „Vasile Goldiș” din Arad oferă gratuit locuri la facultate și la Liceul Particular, pentru refugiați, iar Asociația 10 LOOK OUT EUROPE „Vis de Copil” pune la dispoziție sprijin logistic și cazare. Există, așadar, o solidaritate la nivel individual, dar și o reacție instituțională imediată la nivelul orașului în această dramă. Mesajul Aradului către Europa este: „Iată, așa se procedează !“, scria în dosarul de candidatură.

După doi ani, aflăm că primarul Falcă face noi demersuri pentru a umple Aradul cu „forță de muncă“, din Asia sau din Africa. Aflăm de această nouă inițiativă chiar din gura Ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, cea care a susținut într-o emisiune TV că primarul Falcă vrea să aducă vreo 3000 de muncitori străini la Arad și a făcut demersuri la minister în acest sens. „Un primar din România, cred că pot să spun despre cine este vorba, primarul din Arad, a cerut Ministerului Muncii să ceară Guvernului majorarea contingentului de lucrători străini pentru că vrea să aducă vreo 3000 de muncitori din Africa sau Asia. Iar pe muncitorii străini ești obligat prin lege să îi plătești cu salariul mediu, adică în jur de 3000 de lei. Păi de ce să nu vină românii din străinătate să muncească acasă?”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, într-o emisiune TV.

Într-o perioadă în care Europa e îngrozită de ideea de a mai găzdui noi refugiați, Gheorghe Falcă e contra curentului și vrea să aducă mii de persoane din Asia sau Africa, recunoscute pentru hărnicia lor deosebită, care probabil abia așteaptă să vină să pună umărul la dezvoltarea Aradului. Probabil, primarul Falcă e în căutare de noi votanți, altfel nu se explică disperarea cu care încearcă să-și pună în aplicare acest plan imbecil, din care Aradul nu poate avea nimic de câștigat.

Facebook Comments