Falcă îi pune la punct pe utişti: “Să rezolvăm lucrurile în ritmul nostru!”

by Sorin Haut

La trei zile după ruşinea de pe “Motorul”, de la UTA – Poli, primarul Falcă – contestat vehement şi înjurat de suporterii arădeni – s-a arătat în sfârşit la faţă, dar doar pe facebook, acolo unde a început iar să dea lecţii, fără să fie întrerupt, exact aşa cum îi place. Fără să îşi ceară scuze faţă de arădeni şi UTA, aşa cum era firesc, pentru episodul jenant de duminică, când Aradul s-a făcut de râs în faţa unei ţări întregi, Falcă şi-a începutul discursul dizgraţios, având chiar tupeul să îi certe pe cei care îl contestă:

Mulți cer să facem stadionul în 12 sau în 15 luni, dar vorbim despre banii municipalității, care trebuie drămuiți și alocați an de an. Stadionul UTA va fi finalizat în 2017, ca un stadion unde se poate juca fotbal, dar întreaga lucrare se va finaliza în 2018! Până atunci, ne-am asumat împreună cu niște arădeni să plecăm de la zero cu clubul UTA, să-l salvăm. Mulți au uitat că noi suntem inițiatorii proiectului, noi chiar putem să spunem că UTA nu moare, iar atunci când UTA era în a patra ligă eram câțiva la stadion și eram câțiva pe lângă echipa de fotbal. Terenul Motorul nu a avut niciodată dragare, de aceea atunci când plouă mai mult, sunt astfel de probleme. O să încercăm să rezolvăm problema, asta înseamnă să mutăm jocul de pe Motorul pe Gloria sau pe un alt teren. Haideți să rezolvăm lucrurile în ritmul nostru!” , a spus primarul, printre altele.

În continuare în lumea lui, Falcă a uitat să spună că în 2012, în plină campanie electorală, se lăuda că noul stadion va fi gata în 36 de luni, că de fapt nu se va putea juca fotbal anul viitor pe noul stadion din Calea Aurel Vlaicu, asta dacă el va prinde contur – ceea ce în ritmul lucrărilor, ne cam îndoim – că proiectul cu care se laudă, din banii arădenilor, putea fi iniţiat cu mult înainte ca UTA să moară, sau că lucrările de la arena “Motorul” trebuiau să înceapă încă din vară, după barajul de pomină cu Voluntariul, alt episod ruşinos. Să vedem care va fi reacţia fanilor, în special a celor din Suporter Club UTA, cu privire la discursul primarului. Cum şi Dugăeşescu e încă pe post, pare că cerinţele lor nu se îndeplinesc cu una cu două, aşa că ar fi cazul să se treacă la următoarea etapă.

Facebook Comments