FALCA „DOREA“ SA PREIA CETATEA IN ZECE ANI. MINISTERUL II STRICA PLANUL SI NE-O DA IN TREI ANI

by Cosmin Mihuta

Ministerul Apărării îi dă lovitura de graţie primarului Gheorghe Falcă, cel care se bate de 11 ani cu pumnul în piept că va prelua Cetatea Aradului şi o va transforma în ceva nemaintâlnit. Nici el nu ştie în ce, fiindcă în realitate nu credem că are vreo intenţie să preia cetatea. Dacă dorea, ar fi preluat-o în perioada 2008-2012, când PDL avea toată puterea în România. Însă n-a dorit, deşi exista o Hotărâre de Guvern din 2010, prin care puteam prelua Cetatea Aradului.

Că nu doreşte nici acum şi că totul e de faţadă, pentru a câştiga nişte voturi, o arată şi ultimele acţiuni. La finele anului 2014, pe 29 decembrie, când la Ministerul Apărării nu mai lucra nimeni, Falcă a băgat de urgenţă în şedinţa CLM un nou protocol pentru preluarea cetăţeii. Deşi mai exista unul, votat de CLM, care nu a fost respectat nici în ziua de astăzi. Pentru că nu se doreşte, foarte simplu.

Numai că, în acest nou protocol, Gheorghe Falcă a introdus termene de zece ani pentru ca Aradul să preia cetatea. Evident că peste zece ani, pe Falcă nu l-am mai vedea prin zonă, aşa că problema ar fi fost pasată altora. Falcă ar fi rămas în ochii arădenilor ca unul care se zbate pentru istoria Aradului, iar preluarea efectivă ar fi rămas pe umerii altora. Numai că socoteala perversă nu s-a potrivit cu intenţia reală a Ministerului Apărării de a transfera cetatea, în ciuda declaraţiilor primarului Falcă. Astfel că, Ministerul Apărării a transmit modificări importante la protocolul votat în CLM, prin care doreşte să transfere cetatea mult mai repede. În acest nou protocol (pe care îl puteţi citi aici), Ministerul Apărării aduce modificări esenţiale faţă de protocolul iniţial (pe care îl puteţi citi aici).

Mai întâi, Ministerul Apărării solicită modificarea art.4. (2), lit. c) din protocol: „Să transmită în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile legii, un număr de 250 de unităţi locative, împreună cu terenul aferent acestora, pentru personalul Ministerului Apărării Naţionale, realizate prin programe derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, conform art. 4 din H.G nr. 1100/2010, într-un termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol de colaborare”. Dorinţa primarului Gheorghe Falcă ar fi fost ca aceste apartamente să fie realizate în zece ani, ceea ce ar fi blocat transferul cetăţii.

Mai apoi, tot Ministerul Apărării cere modificarea art.7 (1): „Prezentul protocol de colaborare intră în vigoare la data ultimei semnături şi este valabil pe o perioadă de 3 ani de la data intrării în vigoare”. În protocolul propus de Gheorghe Falcă şi votat de CLM, valabilitatea protocolului era de zece ani.

Cu alte cuvinte, primarul îşi luase o marjă enormă pentru transferul Cetăţii Aradului, de zece ani, deşi în public nu era lună să nu acuze Ministerul Apărării că se opune acestui demers. Iată că Ministerul Apărării nu se opune, ba chiar îl obligă pe Gheorghe Falcă să se apuce de lucru şi să transfere cetatea, lucru pe care noi suntem convinşi că nu-l dorea (acum se vede cine a pus, de fapt, frână acestui proiect). Suntem curioși ce va mai inventa Gheorghe Falcă pentru a nu prelua cetatea dar, în acelaşi timp, să nici nu apară în faţa arădenilor ca unul care e împotriva Aradului. Ceea ce e tot mai evident, pentru cine vrea să vadă.

cosmin.mihuta@livearad.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate