Falcă a distrus Aradul, acum salvează Planeta: „Este crucială înființarea Fondului Social pentru Climă”

by Adrian Pavel

Europarlamentarul Gheorghe FALCĂ (PNL/PPE) a prezentat raportul Partidului privind stabilirea Fondului Social pentru Climă în cadrul Comisiei pentru Transporturi și Turism, din partea Grupului Popular European.

„În calitate de raportor privind stabilirea Fondului Social pentru Climă am prezentat luni, 7 februarie, în Comisia pentru Transporturi și Turism poziția Grupului Popular European. În primul rând trebuie subliniat că sprijinul financiar al Uniunii este crucial pentru succesul general al Pactului Verde European și acceptarea socială a măsurilor de tranziție climatică, prin urmare salut propunerea Comisiei de a înființa Fondul Social pentru Climă.

Acest fond va avea un impact social semnificativ care poate afecta în mod disproporționat gospodăriile vulnerabile, microîntreprinderile, IMM-urile și utilizatorii vulnerabili de transport, care cheltuiesc o mare parte din veniturilor lor pe energie și transport. Fondul Social pentru Climă este instrumentul pentru a obține un sprijin larg al Pachetului Fit for 55.

Europa are obiective ambițioase pentru anul 2030, obiective care vor implica inevitabil costuri suplimentare pentru multe sectoare, gospodării și utilizatori de transport. Așadar, măsurile tranziției și costurile acesteia nu sunt cunoscute și sunt foarte greu de estimat și tocmai în acest context am propus creșterea perioadei de implementare până în 2034 și nu 2032. În acest fel va putea fi acoperit întreg cadrul financiar multianual CFM 2028-2034.

Nu în ultimul rând, vom cere o schimbare profundă de la actorii din industriile noastre, pe de o parte, și cetățenii Uniunii Europene pe de altă parte. Succesul Pachetului Fit for 55 se va baza pe capacitatea sa de a fi realist și echitabil din punct de vedere social, fără a destabiliza economia”, a transmis europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.

Facebook Comments