Expoziție inedită de trenulețe, la Galeria Delta din Arad

by Cosmin Mihuta

O inedită expoziţie cu trenuleţe are loc aceste zile la Arad, pasionaţi ai modelismului feroviar, dar şi curioşi venind din tot judeţul şi din afara lui pentru a vedea exponatele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Expoziţia reuneşte la Galeria Delta din centrul municipiului Arad, în cadrul Salonului Naţional de Diorame şi Modele H0CFR, module şi diorame, dar şi modele H0 CFR, care au fost aduse la Arad de pasionaţi de modelism feroviar din Iaşi, Braşov şi Bucureşti. De asemenea, printre expozanţi se află şi doi arădeni, Codrin Vranău şi Mircea Moisescu.

„Am venit din Iaşi la invitaţia prietenilor din Arad, am reunit modulele colecţionarilor, avem o mare bucurie, la deschidere erau deja 30 de oameni care aşteaptau la uşă, am fost primiţi cu o căldură deosebită, este minunat”, a declarat Ela Micuţu, unul dintre organizatori.

Copii sau adulţi, toţi vizitatorii au fost încântaţi de ceea ce au văzut, iar cei mai împătimiţi au venit la expoziţie chiar de la zeci de kilometri depărtare, chiar din alte judeţe, pentru a admira trenurile care reproduc cu fidelitate, până la cele mai mici detalii, modelele reale, dar şi peisaje sau localităţi complete, scrie mediafax.ro.

Facebook Comments