Explozie urmată de incendiu la Sebiș. Două persoane în vârstă au suferit arsuri

Explozie urmată de incendiu la Sebiș. Două persoane în vârstă au suferit arsuri
Un incendiu a izbucnit, luni, la o anexă gospodărească din orașul Sebiș, în urma exploziei unei butelii. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Sebiș, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, la intervenție a fost alocată și o ambulanță SAJ.
Potrivit reprezentanților ISU Arad, la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la două încăperi ale locuinței și la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Concomitent cu operațiunile de stingere, pompierii au intervenit pentru evacuarea victimelor din interiorul casei. Este vorba despre un bărbat de 83 de ani și o femeie de 79 de ani, ambii conștienți și cooperanți în momentul preluării de către echipajele medicale.
Cele două victime prezentau arsuri și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Incendiul a fost localizat și lichidat rapid de pompieri, fiind împiedicată extinderea flăcărilor la întreaga locuință.