EXPLOZIE LA O FABRICA DE PAINE DIN BRASOV. PANA LA ACEASTA ORA ESTE VORBA DE 6 VICTIME

by webeditor
O explozie puternică urmată de un incendiu a izbucnit, joi seară, în apropierea stadionului din Braşov, în timpul unui meci din Liga a II-a, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ora transmiterii acestei ştiri, mai multe echipaje de pompieri şi SMURD se îndreaptă spre locul exploziei produse la Fabrica de pâine Vel Pitar, situată în apropierea stadionului Tineretului.

Raed Arafat a declarat la Antena 3 că 5 persoane sunt spitalizate şi se fac în continuare căutări sub dărâmături. Potrivit acestuia, două elicoptere sunt pregătite la Bucureşti ca să intervină, daca vor permite condiţiile meteo.

Flăcările uriaşe au fost surprinse în direct de camerele video de la stadionul FC  Braşov. Potrivit unor martori un corp de clădire s-a prăbuşit.

Joi seară, pe stadionul din Braşov, în spatele căruia se află fabrica de pâine unde a avut loc explozia, se desfăşura meciul între echipele de fotbal FC Braşov şi CSM Râmnicu Vâlcea din Liga a II-a de fotbal.

Foto: dolcesport.ro

Facebook Comments