În Evanghelia din Duminica a VIII-a după Rusalii (Matei 14, 14-22) găsim o expresie a lui Iisus care ne atinge pe fiecare dintre noi: „Dați-le voi să mănânce”. Înainte de toate, cine sunt cei cărora trebuie să le dea de mâncare? Răspunsul îl găsim la începutul pericopei evanghelice: este mulțimea. Iisus stă în mijlocul oamenilor, îi primește, le vorbește, îi vindecă, le arată deschiderea și milostivirea lui Dumnezeu. În mijlocul mulțimii îi alege pe cei doisprezece apostoli pentru a fi cu El și pentru a se cufunda asemenea Lui în situațiile concrete ale oamenilor. Și mulțimea îl urmează, îl ascultă, pentru că Iisus vorbește și făptuiește într-un mod nou, cu autoritatea Celui care este autentic și coerent, a Celui care vorbește și lucrează cu adevăr, a Celui care dăruiește nădejdea vie care vine de la Dumnezeu, a Celui care este revelarea Icoanei unui Dumnezeu care este iubire. Și oamenii, cu bucurie, dau slavă lui Dumnezeu.
În Sfânta Liturghie și noi suntem mulțimea din Evanghelie, și noi încercăm să-L urmăm pe Iisus Hristos pentru a-L asculta, pentru a intra în comuniune cu El în Euharistie, pentru a-L însoți și pentru ca să ne însoțească. Să ne întrebăm: cum îl urmez în fiecare zi pe Domnul meu? Iisus ne vorbește în tăcere în Taina Euharistiei și de fiecare dată ne amintește că a-L urma înseamnă a ieși din noi înșine și a face din viața proprie nu o posesie egoistă, ci un dar oferit Lui și celorlalți.
Să facem un pas înainte: de unde se naște invitația pe care o adresează Iisus ucenicilor de a sătura ei înșiși mulțimea? Se naște din două elemente: înainte de toate din mulțimea care, urmându-L pe Iisus, se situează într-un loc deschis, departe de locurile locuite, în timp ce se înserează, și apoi din îngrijorarea Apostolilor care-i cer lui Iisus să dea drumul mulțimii pentru ca să meargă în satele învecinate pentru a găsi mâncare și adăpost (cf. Luca 9,12). În fața necesității mulțimii, iată soluția Apostolilor: fiecare să se gândească la sine însuși, să dea drumul mulțimii! Fiecare să se gândească la sine însuși, să dea drumul mulțimii!
De câte ori noi creștinii avem această tentație! Nu luăm asupra noastră necesitățile celorlalți, dându-le drumul cu un evlavios: „Dumnezeu să te ajute!… Însă soluția lui Iisus Hristos merge într-o altă direcție, o direcție care îi uimește pe ucenici: „Dați-le voi să mănânce”. Dar cum este posibil să hrănim noi o asemenea mulțime? „Nu avem decât cinci pâini și doi pești. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta” (Luca 9,13). Însă Iisus nu se descurajează: le cere ucenicilor să-i așeze pe oameni în grupuri de cincizeci de persoane, ridică ochii spre cer, rostește binecuvântarea, frânge pâinile și le dă ucenicilor pentru ca să le împartă (cf. Luca 9,16). Este un moment de profundă comuniune: mulțimea hrănită de cuvântul Domnului, acum este hrănită cu pâinea Sa cea de viață făcătoare. Și toți s-au săturat, notează Evanghelistul (cf. Luca 9,17).
În Liturghie și noi suntem în jurul altarului Domnului, la masa Jertfei euharistice, în care El ne dăruiește încă o dată Trupul Său, face prezentă unica jertfă a Crucii. În ascultarea Cuvântului Său, în hrănirea cu Trupul Său și cu Sângele Său, El ne face să trecem de la faptul de a fi mulțime la faptul de a fi comunitate, de la anonimat la comuniune. Euharistia este Sacramentul comuniunii, Taina lui Tu, Taina lui noi, care ne face să ieșim din individualism pentru a trăi împreună urmarea, însoțirea, credința întru El. Așadar, ar trebui să ne întrebăm cu toții în fața Domnului: cum trăiesc eu Euharistia? O trăiesc în mod anonim sau ca moment de adevărată comuniune cu Domnul, dar și cu toți cei prezenți care se împărtășesc la aceeași masă și din același potir? Cum sunt celebrările noastre euharistice?
Un ultim fapt: de unde se naște înmulțirea pâinilor? Răspunsul se află în invitația lui Iisus adresată Apostolilor: „Dați-le voi…”, „a da”, a împărtăși. Ce anume împărtășesc ucenicii? Acel puțin pe care-l au: cinci pâini și doi pești. Dar tocmai acele pâini și acei pești, în mâinile Domnului, satură toată mulțimea. Și chiar ucenicii dezorientați în fața incapacității mijloacelor lor, în fața sărăciei a ceea ce pot să pună la dispoziție, îi aranjează împreună pe oameni și le împart – încrezându-se în cuvântul lui Iisus – pâinile și peștii care-i satură pe toți. Și acest fapt ne spune că în Biserică, dar și în societate, un cuvânt cheie de care nu trebuie să ne fie frică este „solidaritate”, adică a ști să punem la dispoziția lui Dumnezeu ceea ce avem, smeritele noastre capacități, pentru că numai în împărtășire, în dăruire, viața noastră va fi rodnică, va aduce roade.
În fiecare Liturghie, Domnul împarte pentru noi pâinea care este Trupul Său, El care Se dăruiește, Cel care se jertfește și este jertfă. Și experimentăm și noi „solidaritatea lui Dumnezeu” cu omul, o solidaritate care nu se epuizează niciodată, o solidaritate care nu încetează să ne uimească: Dumnezeu se apropie de noi, în jertfa Crucii se înjosește intrând în întunericul morții pentru a ne dărui viața Sa, care învinge răul, egoismul și moartea. În fiecare Liturghie, Iisus Hristos ni se dăruiește nouă în Euharistie, împărtășește însuși drumul nostru, ba chiar devine hrană, adevărata hrană care susține viața noastră chiar și în momentele în care drumul devine greu, iar obstacolele încetinesc pașii noștri. Și în Euharistie, Domnul ne face să parcurgem drumul Său, drumul slujirii, al împărtășirii, al darului, și acel puțin pe care-l avem, acel puțin care suntem, dacă este împărtășit, devine bogăție celestă, pentru că puterea lui Dumnezeu, care este aceea a iubirii, coboară în sărăcia noastră pentru a o transforma.
Așadar, să ne întrebăm în fiecare zi liturgică, contemplându-L pe Hristos prezent realmente în Euharistie: mă las transfigurat de El? Las ca Domnul, care mi Se dăruiește mie, să mă călăuzească pentru a ieși tot mai mult din micul meu țarc, pentru a ieși și a dărui fără frică, să împărtășesc, să-L iubesc pe El și pe ceilalți? Participarea la Euharistie să ne provoace mereu: să-L urmăm pe Domnul în fiecare zi, să fim instrumente de comuniune, să împărtășim cu El și cu aproapele nostru ceea ce suntem, ceea ce înseamnă a fi. Atunci existența noastră va fi cu adevărat rodnică și mulțumitoare întru toate.
Arhim. Teofan Mada
Facebook Comments
