Exercițiile fizice și pielea

by Cristian Dobre

Sportul are efecte benefice si asupra pielii tale, nu numai pentru sanatate si silueta. Insa exista si situatii in care exercitiile fizice pot favoriza unele probleme la nivelul tenului si pielii de pe corp – iata despre ce este vorba si cum poti sa le previi!

In primul rand, exercitiile fizice stimuleaza circulatia sanguina la nivelul pielii, ceea ce inseamna ca pielea va primi mai multi nutrienti si oxigenarea va fi, de asemenea, sporita. Asadar, pielea va arata mai bine, va capata o stralucire aparte si va fi mai elastica.

Apoi, exercitiile de tip cardio stimuleaza procesul de eliminare a toxinelor din organism, ceea ce inseamna ca si pielea va beneficia de efectele detoxifiante pe care le are sportul.

Un alt treilea avantaj consta in faptul ca, in timp ce practicam sport, ne folosim, fie ca ne dam sau nu seama, mai mult musculatura faciala. Asadar, si musculatura fetei este lucrata in timp ce ne lucram corpul cu anumite exercitii fizice.

Exista, insa, si dezavantaje pe care sportul le poate avea asupra pielii. In primul rand, antrenamentele foarte intense, zilnice, pot favoriza lasarea pielii. Acest lucru se intampla din cauza ca pielea este suprasolicitata in timpul exercitiilor foarte intense, ceea ce poate determina ruperea retelelor alcatuite din colagen si elastina. Insa asta se intampla numai in cazul sportivilor de performanta, nu a celor care practica sport pentru intretinere.

Un alt dezavantaj pe care il poate avea sportul asupra pielii consta in faptul ca favorizeaza aparitia cosurilor, mai ales la nivelul fetei sau pe spate. Transpiratia creeaza un mediu umed, iar hainele supraelastice purtate in timpul sportului contribuie la mentinerea umiditatii.

Bacteriile care cauzeaza cosuri se pot multiplica in voie intr-un asemenea mediu, de aceea putem observa ca dupa cateva zeci de minute petrecute la sala ne putem pricopsi cu cateva cosuri. Mai mult decat atat, daca practicam sport in timp ce purtam machiaj pe fata, riscul de aparitie a cosurilor este mult mai mare din cauza ca produsele de make-up, in combinatie cu transpiratia, blocheaza porii si astfel apar cosurile.

Acest lucru este valabil si in cazul in care practicam sport in aer liber si aplicam o lotiune cu factor de protectie solara – si aceasta poate favoriza aparitia acneei in combinatie cu transpiratia abundenta ce rezulta in urma unui antrenament intens.

Cum poti sa iti protejezi pielea in timp ce practici sport

Exista cateva metode prin care iti poti proteja pielea, astfel incat sa te asiguri ca nu vei avea parte de neplaceri dupa ce practici sport:

  • Demachiaza-te intotdeauna inainte sa practici sport, dar si la finalul fiecarui antrenament, astfel incat sa indepartezi de la nivelul fetei transpiratia si uleiurile naturale ale pielii, care pot bloca porii si pot cauza acnee.
  • Nu folosi creme de corp si alte lotiuni inainte de a merge la sala sau la alergat.
  • Poarta haine lejere, din materiale cat mai naturale; hainele mulate impiedica pielea sa respire si favorizeaza atat acneea, cat si iritatiile cutanate.
  • Fa-ti dus imediat dupa ce ai terminat antrenamentul, astfel incat sa indepartezi transpiratia si sa nu ii oferi prilejul de a iti crea probleme.
  • Daca folosesti o crema hidratanta de fata inainte de a face sport, alege una cu textura usoara, nicidecum o crema grasa, densa.

Un lucru este cert: sportul este benefic si potentialele efecte negative asupra pielii nu ar trebui sa te impiedice sa faci sport in mod regulat. Trebuie doar sa reduci factorii de risc amintiti mai sus – hainele mulate, machiajul, lotiunile de corp cu protectie SPF si amanarea dusului, astfel incat sa nu iti pui pielea in pericol.

Sursa: doc.ro

Facebook Comments